Cinel-cinel -

Pastorul zise: „Cinel-cinel,
Copilei june de langa el.
Doua steluţe cu raze line
Lasat-au cerul plin de lumine
Şi pe-a ta frunte ele-au cazut.
Ghici, draguliţa, ca le sarut.”

Nu ghici-ndata
Gingaşa fata
Şi pe ochi dulce fu sarutata.

Pastorul zise înca: „Cinel,
Copilei blande de langa el.
O vezi închisa, rumena floare,
Cum se deschide, vezi lacrimioare,
Şi pe-a ta faţa ea s-a nascut.
Ghici, draguliţa, ca o sarut”.

Nu ghici-ndata
Vesela fata
Şi pe guriţa fu sarutata.

Pastorul zise iara: „Cinel,
Copilei mandre de langa el.
Albe, rotunde, doua-aripioare
Ne-ncetat salta, la cer sa zboare,
Şi tu-n robie le-ai tot ţinut.
Ghici, draguliţa, ca le sarut”.

Nu ghici-ndata
Rumena fata
Şi pe san fraged fu sarutata.