Cand însuşi glasul gandurilor tace,
Ma-ngana cantul unei dulci evlavii,
Atunci te chem; chemarea-mi asculta-vei?
Din neguri reci plutind te vei desface?
Puterea nopţii bland însenina-vei
Cu ochii mari şi purtatori de pace?
Resai din umbra vremilor încoace
Ca sa te vad venind … ca-n vis, aşa vii!
Cobori încet… aproape, mai aproape,
Te pleaca iar zambind peste-a mea faţa,
A ta iubire c’um suspin arat-o,
Cu geana ta m-antinge pe pleope
Sa simt fiorii stringerii în braţe,
Pe veci perduto, vecinic adorato!