Şi ascultand aşa fel de-al unora îndemn,
Bagara în cetate pe calul cel de lemn
Ş-apoi pe veselie, pe chef se aşternura
Pan- ce în miezul nopţii pe toţii somnu-i fura…
Din calul acel mare elinii se coboara,
Cu paza ei prin uliţi în panda se strecoara;
Cum vad ca mic şi mare cazuse-n somn ca morţi,
Ei gatuie strajerii, ce stau lungiţi la porţi
Ş-aprind faclii în noapte pe-a zidurilor creste.
Din Tenedos vazura luminile aceste
Şi-mplatoşaţi cum fura, armaţi cu lanci şi sabii,
S-apropie de ţarmuri pe negrele corabii.
Cand peste lumea toata domnea a nopţii slava
Ei prea cu molcomişul şi fara de galceava
Intrara în cetate… oricare repezi
Şi începur-în toţii a da şi a snopi.
Taiau batrani şi tineri, din mic pana la mare,
Ostaşi în floarea varstei şi tinere fecioare…
Şi-s chiote, blesteme din inima, rarunchi.
Prin porţile cetaţii curgeau pan-în genunchi
Şiroaiele de sange… pe pruncii cei de ţaţa
Îi aruncau în flacari, sa nu ramaie viţa
Şi urma de Troada… Şi dand în visterie
Gramezile de aur rapeau cu lacomie.
Trei zile pustiira cetatea şi olatul
Împland cu jale ţara lui Priam-împaratul.
Cand oamenii-s gramada ucişi în orice loc,
Elinii atunci dedera cetaţii mandre foc
De rasarea din ziduri o mare de jeratec
Roşind bolta întreaga şi crugul singuratec.
Ard turnurile-n vanturi de vaietele mumii
Nu se vedea de flacari nici marginile lumii.