Prin tomuri prafuite ce mesele-i încarca,
Edgar trece cu gandul prin veacuri ca-ntr-o barca.
Nimica nu opreşte a gandurilor graba,
Din cand în cand în cale-i pe sine se întreaba:
La ce folos ca timpul şi spaţiul strabate
Şi ce folos ca vecinic ravnind singuratate,
El de nimic în lume viaţa-i n-o s-o lege,
Ca-nţelegand deşertu-i, problema-i n-o-nţelege…
Ce cauta talentu-i în şirele s-arate?
Cum luna se iveşte sau vantu-n codru bate?
Dar de-o va spune-aceasta sau daca n-o va spune,
Padurile şi luna vor face-o de minune.
Ba ele vor întrece de-a pururi pe-autori
Ce-au spus aceste lucruri de zeci de mii de ori.
O, capete pripite, în colbul trist al şcolii,
Cetiţi în foliante ce roase sunt de molii
Şi viaţa, frumuseţa, al patimei nesaţ
Nu din viaţa însaşi din carţi le învaţaţi.
În capetele voastre, de semne multe sume,
Din mii de mii de vorbe consist-a voastra lume.
Ca o faclie stinsa de ce mereu sa fumegi,
De ce mereu aceleaşi gandiri sa le tot rumegi
Şi sarcina de ganduri s-o porţi ca pe un gheb,
Astfel ades în taina durerii ma întreb…
Nu aflu unde capul în lume sa mi-l pun:
Caci n-am avut taria de-a fi nici rau, nici bun,
Caci n-am avut metalul demonilor în vine,
Nici pacinica rabdare a omului de bine,
Caci n-am iubit nimica cu patima şi jind
Am fost un creier bolnav ş-o inima de rand.
Demult de vorbe goale nici voi sa mai ascult.
Nimic e pentru mine ce pentru lume-i mult.
Ce este viitorul? Trecutul cel întors
E şirul cel de patimi cel pururea retors.
Am azvarlit în laturi greoaie, veche carţi,
Cari privesc viaţa din mii de mii de parţi
Şi scrise în credinţa ca lumea tot se schimba
Cu dezlegari ciudate şi cu franturi de limba.
Nu-i foliant în lume din care sa înveţi
Ca viaţa preţ sa aiba şi moartea s-aiba preţ…
Şi de pe-o zi pe alta o tarai uniform
Şi nici sa pot de somnul pamantului s-adorm.
Pustie, sura, rece şi fara înţeles…
Nu apar adevarul, nu apar un eres,
Nu sunt la înalţime şi nu sunt dedesupt,
Cu mine nu am lupta, cu lumea nu ma lupt
Sa-nving eu adevarul sau sa-ntaresc minciuna,
În cumpenele vremii sunt amandoua una.
Sa ţin numai la ceva oricat ar fi de mic…
Dar nu ţin la nimica, caci nu mai cred nimic.
În manta nepasarii ma-nfaşor dar şi tac
Şi zilele vieţi-mi în şiruri le desfac,
Iar visurilor mele le poruncesc sa treaca
Iar ele ochii-albaştri asupra mea şi-i pleaca,
Cuprinse de amurgul cel fin al aurorii:
Vapaia-n ochi unita-i cu farmecul palorii.
Trec, pier în adancimea iubirii ş-a genunii,
Icoanele frumoase şi dulci a slabiciunii
Ca flori cu veştejite şi triste frumuseţi:
Uitarea le usuca sarmanele vieţi…
Ş-apoi!? Ce-mi pasa!? Fost-am în lume poate unic
Ce fara sa ştiu unde pe-a lumii valuri lunec?
Mulţimea nu se naşte decat spre a muri…
Ruşine-i al ei numar cu unul a spori?
Ferice de aceia ce n-au mai fost sa fie,
Din leaganul carora nu s-a durat sicrie,
Nici în nisip vro urma lasar-a lor picioare
Neatinşi de pasul lumii trecute, viitoare,
De-a pururi pe ataţia caţi fura cu putinţa:
Numele lor e nimeni, nimic a lor fiinţa.
Ei dorm cum doarme-un haos patruns de sine însuşi,
Ca cel ce-n visu-i plange, dar nu-şi aude plansu-şi
Ş-a doua zi nu ştie nimic de acel vis.
Vai de acel ce ochii în lume i-a deschis!
Blestem mişcarii prime, al vieţii primul colţ.
Deasupra-i se-ndoira a cerurilor bolţi,
Iar de atunci prin haos o muzica de sfere,
A carei haina-i farmec, cuprinsul e durere.
O, genii, ce cu umbra pamantul îl sfinţiţi
Trecand atat de singuri prin secolii robiţi,
Sunteţi ca acei medici miloşi şi blanzi în viaţa
Ce parca n-au alt bolnav decat pe cel de faţa.
Oricui sunteţi prieteni, dar orişicui îi pare
Ca numai pentru dansul aţi fost în lumea mare.
În orice veac trairaţi neîncetaţeniţi,
Şi totuşi nici într-unul straini nu o sa fiţi,
Caci lamura vieţii aţi strans-o cu-ngrijire
Şi dandu-i acea haina de neîmbatranire,
Oricat se schimbe lumea, de cade ori de creşte,
În dreapta-va oglinda de-a pururi se gaseşte.
Caci lumea pare numai a curge trecatoare.
Toate sunt coji durerii celei nepieritoare,
Pe cand tot ce alearga şi-n şiruri se aşterne
Repaosa în raza gandirii cei eterne.
Iar adevarul, ca şi pacatul mumii Eve,
De faţa-i pretutindeni şi pururea aieve.