Broastele -

Am ascultat din umbra cantarea lor înalta.

Buchetele de trestii dormeau cu foşnet lin.

Era o luna plina în fiecare balta,

Şi-n fiecare unda o piatra de rubin.

Iar nuferii, pe care lianele-i dezgroapa

Cand i-a-nchegat în tremur lumina unui val,

Pareau luceferi galbeni, cazuţi adanc în apa

Sa-nsemne calea lunii spre-ntunecatul mal.

Ostroave mari de umbra închipuiau corabii,

Iar papura, mişcata în treacat de zefiri,

Nalţa manunchi în aer tremuratoare sabii,

Prin panza de lumina a undelor subţiri.

Şi broaştele semeţe cantau cu glasuri multe

Pe cand, din înalţime, privindu-şi faţa-n lac,

Un nour singuratic statea uimit s-asculte

Cum bat ca toaca toate şi-o clipa toate tac.

Se ridicau departe prelungi batai din palme

Şi note-adanci de flaut ieşeau de jos, din stuh.

Parea ca lapideaza tacerea nopţii calme

O grindina de note zvarlite în vazduh.

Şi cum deasupra apei s-amestecau întruna

Umpland singuratatea de freamat viu, parea

Ca toate laolalta apostrofeaza luna.

Ca fiecare broasca se cearta cu o stea.

Erau ocari în larma lunaticei orchestre

Şi ruga arzatoare în tainicul ei zvon.

Spuneau Nemarginirii durerile terestre

Cu imnul lor zadarnic, solemn şi monoton…

Cum le-ascultam din umbra acvatica fanfara,

Sub cerul vast al nopţii cu ele-am retrait

O noapte luminoasa din era terţiara.

Nefericit şi singur ca primul troglodit.