Avea Ileana ochi de soare
Şi galben par, un lan de grau;
Vestmant avea ţesut în floare
Şi-un brau purta pe-ncingatoare,
Cum n-a mai fost pe lume brau.
Era de aur pe tot locul,
Un fulger pe-al ei trup încins.
El noaptea da lumini ca focul,
Şi-n brau sta fetei prins norocul
Precum e-n talismane prins.
Vrajit era ca, de-l va pierde,
Norocul ei sa piara-n veci,
Nici flori mai mult sa n-o dezmierde,
Sa n-afle umbra-n codrul verde
Şi verile sa-i fie reci.
Dar Sfantul Soare ziua-ntreaga
Pandeşte braul – l-ar fura.
Ca lui de mult i-e fata draga,
Iar fata nu vrea sa-nţeleaga,
Şi el acum şi-ar razbuna!
Ea trece-n dulce nepasare
Prin lunci cu flori şi doarme-n vai,
Iar pazitor pe vant îl are –
Întreaga viaţa vis îi pare
Şi joc îşi bate de flacai.
Dar Fat-Frumos zambind s-arata,
Şi-n drumul lui umbland de-atunci
Simţea de-ajuns frumoasa fata
Ca viaţa noastra nu ni-e data
De dragul unor flori din lunci.
Din ochi albaştri de cicoare
Pe sanu-i alb de ghiocel
Curg lacrimi calde-acum! O doare,
Ei inima de drag îi moare,
Iar Fat-Frumos, vai, cum e el!
– „Atata dragoste nebuna!
Eu nu o simt, tu n-o-nţelegi –
Visarea ta la ce ţi-e buna?
Vrei s-o visam noi împreuna?
Atunci tu braul sa-l dezlegi!
Ea tremura zambind şi geme:
– „Norocul meu întreg îl vrei!
Ea numai pentru brau se teme,
Ca vor afla duşmanii vreme
Sa-i fure-ntr-asta braul ei.
– „De ce te temi? Ne vom ascunde
În noaptea codrului umbros
Sub brazii fara grai, pe unde
Nici ochi de om nu pot patrunde,
Nici flori cu tainuit miros.
El zice-aşa, sa zica iara,
Sa-i faca gandul ei uşor,
Iar gandu-i se topea de para –
Şi-n codru des, în zi de vara,
S-ascunde fata şi fecior.
Au fost ascunşi încat nici floare,
Nici ochi de om nu i-au zarit.
Dar printre crengi adormitoare
Din cer un singur ochi de soare
Cazu pe brau şi l-a rapit.
Atunci Ileana şi simţeşte
Ca-i arde plansul în priviri;
Ea dupa brau în jur priveşte
Ş-aprinsa-i faţa-ngalbeneşte
Ca nu e braul nicairi.
Şi cum ea varsa desperata
Un plans amar, un cald şiroi,
Curgea din cer ploaie curata,
Iar dintre ploi lucind s-arata
Frumosul brau stropit de ploi.
Şi-n ceruri calatorul Soare
Radea cu hohot repetat
Şi prin vazduhuri plutitoare
Izbea sageţi razbunatoare
De-a lungul braului furat.
– „Vai, braul meu! gemea copila.
Atat de mult eu l-am temut,
Dar Fat-Frumos descinsu-mi-l-a!
Şi-apoi plangea, mai mare mila,
Şi-n nopţi apoi ea s-a pierdut.
De-atunci totuna este firea,
Dar multe nu-s din cate-au fost
Azi nu-i Ileana nicairea,
De-abia traieşte-n pomenirea
Poveştilor cu dulce rost.
Iar Soarele-n vazduhuri pline
De zambetu-i cel cald de foc,
Ileano, a uitat de tine!
Dar braul cand în minte-i vine
Îşi bate şi-azi de tine joc.
Dac-ai murit, frumoasa fata,
Furatul brau e viu mereu:
Cand ploua, vara, cateodata
Un brau de foc pe cer s-arata,
Iar noi îi zicem curcubeu.