Sus pe culme bradul verde
Sub zapada albicioasa
Printre negura se pierde
Ca o fantasma geroasa,
Şi priveşte cu-ntristare
Cum se primbla prin rastoace
Iarna pe un urs calare,
Iarna cu şapte cojoace.
El se scutura şi zice:
„În zadar tu, vrajitoare,
Aduci viforul pe-aice,
Aduci zile fara soare.
În zadar îngheţi pamantul,
Ucizi florile şi stupii
Şi trimiţi moartea cu vantul
Şi trimiţi foamea cu lupii.
În zadar a ta suflare
Apa-n rauri o încheaga,
Şterge urma pe carare
Şi de mine m-i leaga.
În zadar aduci cu tine
Corbul negru şi pradalnic,
Şi din codrii cu jivine
Faci sa iasa urlet jalnic.
În zadar, urgie cruda,
Lungeşti noaptea-ntunecoasa
Şi, razand de-a lumii truda,
Scurtezi ziua luminoasa.
În zadar îmi pui povara
De zapada şi de gheaţa.
Fie iarna, fie vara,
Eu pastrez a mea verdeaţa!”