Din varf de munţi amurgul sufla
cu buze roşii
în spuza unor nori
şi-atata
jaraticul ascuns
sub valul lor subţire de cenuşa.
O raza
ce vine goana din apus
şi-aduna aripile şi se lasa tremurand
pe-o frunza:
dar prea e grea povara –
şi frunza cade.
O, sufletul!
Sa mi-l ascund mai bine-n piept
şi mai adanc,
sa nu-l ajunga nici o raza de lumina:
s-ar prabuşi.
E toamna.