Zugravul și portretul -

La un zugrav foarte vestit mergînd din întîmplare,

Portretul meu îi comandai; întîi însă-ntrebare

Artistului îi adresai, de poate să mi-l facă

Așa cum orcui l-o vedea portretul meu să placă;

Căci am un mare interese, voi ca-n streinătate,

Ș-anume-n Franța mai ales, la ochi să poci eu bate,

Fiind acum de măritat o fată foarte rară,

Ș-ai ei epitropi căutînd un bărbat în astă țară.

„Prea lesne — îmi răspunse el — nu e întîiași dată

Cînd pe urîți făcînd frumoși luai o bună plată:

Ești negru, te voi face alb; ești slab, te îngraș bine,

Numai vezi de portret departe a te ține.“

Vorbind așa, mă zugrăvi, și daca al meu nume

Jos la portret n-ar figura, nici un creștin pe lume

N-ar putea crede că sînt eu, atît sînt de schimbate

Trăsurele-mi, ochi, gură, nas, și înfrumușețate.

Ai noștri rîd cîți mă cunosc, dar prea puțin îmi pasă,

De voi putea să dobîndesc pe nobila mireasă,

Și daca vreun venetic, ieșit din țări streine,

Sau vrun romîn mai îndrăzneț n-o izbuti mai bine.

Redactori care lăudați

Pe unii dintre candidați,

Ce proștilor le dați virtuți,

Și elocuență celor muți,

Ce pe răi faceți virtuoși

Și patrioți pe ticăloși,

Crez că nu rău vă potriviți cu omul ce m-a zugrăvit,

Sau cu vestitul Carcalechi, redactor care a trăit,

Al cărui jurnal fabulos

Era destul de mincinos,

Dar care cel puțin spunea

Acelor care nu-l credea

Că adevăru-adevărat

Este prea lesne de aflat;

Că n-au decît să ia pe dos

Cîte a scris el de prisos,

Ș-atunci pot fi încredințați

Că n-au să fie înșelați.