Doi Tauri – e cam mult de-atunci –
Se razboiau de mama focului
De dragul unei mandre Junci
Şi pentru stapanirea locului.
Cum tot privind la harţa lor
O Broasca suspina de zor,
O-ntreaba alta, oarecare:
– Dar ce-ai, surata? Ce te doare?
– Ma mai întrebi, în loc sa tremuri?
Ne-aşteapta, soro, grele vremuri.
Învinsul, izgonit din lunci,
În mlaştina s-o surghiuni
Şi noi, strivite, vom pieri
Din pricina acestei Junci!
Într-adevar, cel biruit
În mlaştina s-a pripaşit
Şi sub copitele lui tari
Cu nepasare le-a strivit.
Cei mici, de cand se ştie, tot au de suferit,
Din pricina galcevii celor mari.