Vazand cum Pasarea lui Joe rapea berbecul cel semeţ,
Un Corb, hain şi hrapareţ,
Mai slab, dar mult mai lacom, visa şi el ispravi
Ca ale hoţomanului din slavi.
Rotindu-se mereu în sus şi-n jos,
Dar neluand în seama pleava mieilor,
Alese un Berbec, – cel mai frumos,
Din cei crescuţi sa fie jertfiţi în cinstea zeilor.
– Mai rar aşa dadaca sa îngrijeasca bine!
M-oi ospata din tine aşa cum se cuvine!
Şi se şi napusti pe loc, zevzecul,
Sa ia Berbecul.
Habar n-avea croncanul cel trufaş
Ca e mai greu berbecul decat un boţ de caş
Şi nici nu banuia c-o sa ramana
Cumva, zalog în încalcita-i lana
Şi nici ca-n închisoarea îngustei colivii
Va fi o jucarie de haz, pentru copii,
Caci a plecat ciobanul acasa, cu el în mana.
O pilda e-o ispita, desigur, pentru toţi,
Dar se cuvine, totuşi, cu grija sa socoţi
Şi sa nu-ncerci vreodata sa faci decat ce poţi.
E drept ca Viespea e nabadaioasa
Daca nimereşte orbeşte, într-o plasa
Cu fire cat de dese,
Ei nici nu-i pasa;
Dar Musca, daca intra, nu mai iese.