În casa unui om din vremea veche,
Traia o-mpieliţata de pereche:
Un maimuţoi
– Pocitul Maimuţila –
Şi un cotoi
– Cumatrul Motanila.
Cand disparea slanina, branza, caşul,
Nu cauta pe la vecini faptaşul…
Ci cum şedeau, odata, la vatra lighioanele
Şi urmareau cum se coceau castanele,
Un îndoit folos credeau c-ar scoate
De-ar izbuti sa le manance toate,
Facandu-şi lor un bine şi altuia un rau.
Şi maimuţoiul, marele mancau,
I-a spus: – Fartate naparstoc,
Tu eşti mai priceput ca mine, zau.
Ce-ar fi sa scoţi castanele din foc?
Zis şi facut!
Fartatul priceput
A şi-nceput
Sa scoata cu gheruţa
Castanele din foc,
În vreme ce maimuţa
Le şi manca pe loc.
Cand se ivi o sluga,
O rupsera la fuga.