Mai ţanţoş ca-mparaţii romani, un carauş
Mana cu sarg
Doi magaruşi,
La drum, spre targ.
Unul, fara bici sau pinteni,
Tropaia cu paşii sprinteni
Cu bureţi de mare-n sac,
Langa celalalt, – posac
Şi greoi ca unul care
E ursit sa care sare.
În tropot de copite şi-n cant de zurgalai,
Trecura munţi şi punţi şi cai şi vai
Şi-ajunsera în zarea cu lanuri verzi de grau,
La vadul dinainte ştiut, al unui rau.
C-un baţ în mana dreapta-n loc de frau,
Încalecand, ca un mocan, pe deşelate,
Pe magaruşul cu bureţi în spate,
Îl mana dindarat pe cel cu sare
Pe unde nu e apa tocmai mare.
Dar zadarnica e cazna,
Ca Magarul pleaca razna
Şi-nfundandu-se-ntr-o groapa
Sarea se topeşte-n apa
Şi de greutate-l scapa.
Cel cu bureţi, fireşte, vazand isprava lui,
Îşi paraseşte vadul, pornind şi el haihui
Şi – baldabac – alunecand în groapa,
Magar, samar şi calareţ s-adapa!
Bureţii, îmbibaţi şi grei,
Îl trag şi pe nepricopsitul
De magaruş, la fund cu ei.
Şi carauşul îşi gasea sfarşitul
De nu sarea sa-l scape nu-ştiu-cine.
Cu ochii-n patru, vezi doar ce-i de tine
Şi nu maimuţari pe orişicine!