Un Liliac, zburatacind ca un nauc,
Era sa dea-ntr-o seara de bucluc,
Caci nimeri, pe-o ferestruica,
Într-un culcuş de nevastuica.
Cum nu era cu neamul guzganilor în pace,
Ea şi sari la dansul sa-l înşface.
– Cutezi sa vii aici, cand neamul tau
A cautat, cum ştii, sa-mi faca rau?
Caci ce mai tot încolo şi încoace,
Eşti Şoarece şi pace!
(Sau nu-s, eu, Nevastuica!)
– Am fost zvarlit, aici, ca o fiţuica,
De-o pleasna mai puternica de vant,
Dar Şoarece n-am fost şi nici nu sunt,
Ca n-am nimic comun cu rozatoarele.
Priviţi-ma: eu sunt cu aripi, Doamna,
Şi aripile pasare înseamna…
Jos Şoarecii! Traiasca Zburatoarele!
Cum îi vorbise bine, ca din carte,
Ea l-a lasat sa plece mai departe.
Dar poate ca blestemele pacatelor
L-or fi manat cu joaca lor poznaşa
La alta Nevastuica, – o vrajmaşa
A tuturor înaripatelor –
Şi ea, cu gandul la obarşie,
Voia ca pasare sa-l sfaşie.
– Eu pasare?! Sunt mai de viţa!
N-am pene, ca sa ma feresc.
Nu vezi ca-s Şoarece, Domniţa?
Traiasca neamul şoricesc!
Ştiind s-o schimbe şi s-o dreaga,
Scapa din nou cu pielea-ntreaga.