- Leul, de multă vreme, rîdicase oștire,
- Să se bată cu riga ce se numea Pardos;
- Căci era între dînșii o veche prigonire,
- Și gîlcevire mare, pentru un mic folos.
- Vrea, adică, să știe
- Cui mai mult se cuvine
- Să ție pentru sine
- Un petec de cîmpie
- Și un colț de pădure, de tot nensemnător,
- Ce despărțea ținutul și staturile lor
- Acum sînge mult curse, și multe luni trecură,
- Făr-a se putea ști
- Cine va birui.
- Elefantul năsos,
- Și bivolul pieptos,
- Cu lupul coadă-lungă
- Multe izbînzi făcură.
- Fieșcare tulpină era plină de sînge.
- Ici se vedea un taur jumătate mîncat;
- Lîngă el un tovarăș ce zbiară și îl plînge;
- Colo, un porc sălbatec fără două picioare;
- Și mai la vale, vulpea se tăvălește, moare,
- Oftînd după curcanii ce încă i-au scăpat!
- Iar mai vrednic de jale era viteazul urs,
- De două coarne groase în inimă pătruns.
- Leul, văzînd că lupta nu se mai isprăvește,
- Trimise la maimuță, vestită vrăjitoare,
- Ce spun că știa multe, și că proorocea
- Întîmplările toate, după ce se trecea;
- Trimise, zic, la dînsa să-i facă întrebare,
- Cum poate să ajungă sfîrșitul ce dorește.
- Ea se puse pe gînduri, tuși, apoi răspunse,
- Rozînd cu mulțumire darurile aduse:
- „Ca să poată-mpăratu lesne să biruiască,
- Trebuie să jertfească
- Pe acel ce în oaste e decît toți mai tare,
- Mai vestit în războaie, mai vrednic și mai mare.“
- Auzind astea leul strînse a sa oștire:
- „Lighioanelor! zise, viu să vă dau de știre
- Că astăzi din noi unul trebuie să murim:
- Așa va proorocul. Rămîne-acum să știm
- Cine este mai tare.
- Cît pentru mine unul, cum vreți… dar mi se pare
- Că nu prea sînt puternic, căci pătimesc de tuse.“
- Vulpea era aproape: „Ce-are a face! răspunse,
- Înălțimea ta ești
- Oricît de slab poftești.“
- — „Dar și puterea noastră
- E îndestul de proastă“,
- Strigară tigrii, urșii, și cu un cuvînt toate
- Lighioanele-acelea ce erau mai colțate.
- „Nu rămîne-ndoială“, le răspunse-mpăratul.
- Iepurile, sărmanu — crez că-l trăgea păcatul,
- Sau păcate mai multe
- De moșii lui făcute —
- Veni să-și dea părerea. Dar toți, cît îl zăriră,
- Asupră-i năvăliră.
- „Ia vedeți-l! strigară. Cu bună-ncredințare
- El este cel mai tare!
- S-ascundea urecheatul, și nu-i plăcea să moară
- Ca să ne facă nouă biruința ușoară!
- Pe el, copii! Luați-l: el are să-mplinească
- Ce ne-a zis proorocul din porunca cerească!“
- Cîinii atunci săriră
- Și-n grab ți-l jupuiră.
- Se află vreo țară, unde l-așa-ntîmplare
- Să se jertfească leul? Nici una, mi se pare.
- Nu știu cum se urmează, nu pricep cum se poate,
- Dar văz că cei puternici oriunde au dreptate.