Urandu-li-se cu democraţia,
Broaştele oracaiau atat de straşnic,
Ca Joe, ca sa curme galagia,
Le azvarli din cer un rege paşnic.
Şi, totuşi, în caderea lui, se pare,
Regele facu un zgomot mare,
Ca-ntreaga seminţie broscareasca,
Natanga şi fricoasa de la baştina,
S-ascunse iute-n bortele din mlaştina,
Necutezand, o vreme, pe Voda sa-l priveasca,
De teama ca gigantul, cumva, sa nu le prinda.
Dar noul uriaş era o grinda!
Cu cata spaima prima broscuţa din gramada
S-a furişat, cu grija, din ascunziş, sa-l vada!
Pe urma, parasindu-şi şi celelalte balta,
Venira toate, una dupa alta,
Şi ajungand curand familiare
I se urcara multe în spinare,
Ca Voda le-ndura cu resemnare.
Dar broaştele, cu timpul, pornesc cu taraboi
La Jupiter, sa-i ceara un rege mai vioi.
Afland Monarhul zeilor ce vor,
Le harazi, de data asta, un Cocor,
Care, cand prin smarcuri, cand pe lac,
Le înghiţea, satrapul, dupa plac.
Şi broaştele spre Joe caşunara iar cu plansul
Şi zarva lor s-aude prin slava pana la dansul.
– Ia terminaţi odata smintitul taraboi!
Ce, socotiţi ca-i numai dupa voi?
De prima guvernare,
Cum ştiţi, n-aţi fost în stare.
Întaiul vostru rege se nimerise bland,
Dar l-aţi schimbat, cum bine ştiţi, curand.
S-a ispravit de astazi cu orice tambalau!
De-acum, nechibzuitelor, rabdaţi
Şi regele cel aprig vi-l pastraţi
Sa nu daţi peste altul şi mai rau!