Fabule:

Fabula este o scurta povestire alegorica, care apartine genului epic, de obicei in versuri, in care autorul, personificand animalele, plantele si lucrurile, satirizeaza anumite moravuri, deprinderi, mentalitati sau greseli cu scopul de a le indrepta. Prin fabula sunt prezinta defectele umane in cel mai comic si ironic mod posibil si reuseste sa ofere atat copiilor cat si celor mari invataturi pretuioase. Pe acest site gasiti o colectie de fabule scrise de autori ca Alecu Donici, Grigore Alexandrescu... Puteti folosi formularul de contact pentru a ne trimite observatii, sugestii, propuneri sau pentru a ne semnala o problema.

Frunza

De stejar ușoară frunză Prin aer se rotolea; Uitând c-au ieșit din grunză, Tot în sus zburând, zicea: Cât departe de pământ Începui a-mi înalța! Ori pre căile de vânt Cine poate a-mi urma? Ea se-nalță cătră soare, Pe cât zefirii au suflat; Dar abia stă a lui boare, Frunza-n vale au picat. Veți cădea […]

Momița

Pentru-un spirit ce nu doarme Nu-i nimica mai ușor Decât planuri de reforme Ca să deie la popor. De sunt bune, de sunt rele, Destul fie frumușele. Așa odată o momiță, Din filozofilor viță, Care nimica creează, Ce toate le imitează, Prin formal act s-au fost prins Marea toată să o sece Și că-n sec […]

Esop și ștrengarul

Și-n anticul timp d-eroi Ștrengari erau ca la noi, Carii din ecces de minte Derâdeau și cele sfinte. Cel ce nu li sămăna Prin minciuni se defăima. Spune istoria c-Esop Au fost hâd, ghebos și șchiop, De el pruncii se spăreau, Iar nebunii îl derâdeau. Îns-acea tristă figură Era vas d-învățătură, Ce prin fabule o […]

Oile

Eu nu știu di ce acuma, ca în timpul cel trecut, Alte vite chiar ca omul nu au dar de limbuție? Căci în epoca străveche, cum făcutu-ni-au știut Esop, Lafonten în Franța și nu-s Cine-n Românie[1] Zburătoare, târâitoare și cvadrupede animale Discutau politici cvestii prin camere și tribunale. Pe atuncea de oi turme cu ai […]

Clopotul și limba lui

Ah, ce soartă înfiorată! Zicea clopotul odată Cătră limba ce-l lovea. Ușor lucru ți se pare A urla fără-ncetare Atât vuiet și de ce? Di ce, nu știu, limba-i zice, Aninatu-m-au aice Să-ți dau ghionturi nencetat. Pe frânghie-ntreabă, vere, Ea mă trage cu putere, De-am lovit, am ascultat. Clopotul de la frânghie Di se mișcă […]

Diogenes

Diogenes, în Atina, Unde strălucea lumina, Un barbat era mintios, Însă giudecat pe dos. Că-i filozof unii spun, Alții că au fost nebun! Dar de asta nu mă mier Căci un om cu caracter Nebunie când nu face, Care cetei oarbe place, Deseori în astă lume De nebun câștigă nume. Cu sistemul ce avea, Cu […]

Cuvântul lui Socrat

Socrat casa când zidea, Din vecinii fiecare Câte-o critică zicea: Unul că proporție n-are, Altul c-a ei împărțală E făcută cu sminteală. Pentru-un om de a lui clas, N-avei unde a face-un pas; Și s-uniră toți să zică Cum că casa era mică. Socrat spusă a sa dorință: De-ar da zâna de Atină, De amicii […]