Povestea crocodilului care plange

de Vladimir Colin


Povestea crocodilului care plange

Un crocodil şedea odată pe malul unei ape şi plângea, plângea cu lacrimi de crocodil.

- Vai, vai, cât de rău îmi pare! Vai, vai, sunt nemângâiat!

- Ce-ai păţit, crocodilule? întrebă o căprioară. De ce plângi?

Crocodilul îşi clătină capul şi strigă cu durere:

- Cum să nu plâng, cum să nu plâng dacă am înghiţit adineauri un explorator, cu puşcă şi raniţă, cu tot?

Căprioara, care nu-l avea la inimă pe crocodil, râse bucuroasă:

- Aha! Te râcâie puşca pe gâtlej, aşa-i?

- Da’ de unde! gemu crocodilul. Nu pricepi nimic!... Ce puşcă? Mă doare inima, inima mă doare când mă gândesc la bietul explorator pe care l-am înghiţit... Un om atât de îndrăzneţ! Un bărbat voinic, care cunoştea toate pădurile sălbatice, toate cotloanele pământului... Ce nenorocire! Ce nenorocire! Cum am putut eu să-l înghit, cu puşcă şi raniţă cu tot? Sunt un ticălos, un nelegiuit... N-am să-mi iert fapta asta cât oi trăi!

Şi plângea, plângea crocodilul, plângea cu lacrimi de crocodil

Căprioara, care se ţinuse departe, se apropie de crocodil, dacă-i văzu durerea, încercă să-l mângâie:

- Dragă crocodilule, spuse ea, dacă ai şti cât sunt de fericită că te-aud vorbind aşa... Văd că-ţi pare rău...

- Rău! Rău! strigă crocodilul. Dar vino mai aproape, că nu te aud prea bine... Căprioara se apropie.

- Bietul explorator! grăi ea. L-ai înghiţit, deşi nu ţi-a făcut nimic... Dar de azi înainte n-ai să mai înghiţi exploratori, nu-i aşa?

- Nu! Nu! strigă crocodilul. Cum o să mai fac una ca asta? Mai degrabă am să încep să pasc iarbă, ca tine...

- Dragul meu! şopti înduioşată căprioara.

- Da, da! Am să pasc iarbă, spuse din nou crocodilul. Numai că...

- Ce e?

- Numai că nu ştiu care iarbă e sănătoasă şi care otrăvitoare. Ar fi păcat să mor otrăvit în floarea vârstei. Nu crezi?

Căprioara râse şi-l linişti pe dată:

- Asta să-ţi fie grija! O să mergem la păscut împreună şi o să-ţi arăt eu ierburile dulci, acrişoare sau amare...

- Nu, nu, nu vreau amare! strigă crocodilul. Arată-mi ierburile dulci, cele mai dulci cu putinţă... Uite, iarba asta de lângă mine e dulce? Aş vrea să pasc îndată. Ard de dorinţa de a paşte mai degrabă...

Căprioara se apropie de crocodil, se aplecă să vadă iarba cu pricina şi în clipa aceea crocodilul căscă o gură cât o şură şi-o înghiţi cu corniţe cu tot.

- Proasto! mârâi el apoi. Auzi, iarbă dulce... Păi tu ai carnea mai dulce decât orice iarbă, aproape tot atât de dulce ca cea a exploratorului de adineauri! Ha – ha, dar bine am mai mâncat azi.

Un papagal, care văzuse din vârful unui copac tot ce se întâmplase, clătină din cap şi strigă:

- Să afle toată pădurea ce păţeşte căprioara care crede în lacrimile unui crocodil!

Şi a aflat toată pădurea, şi de atunci i s-a cam înfundat crocodilului, care a venit plângând la prietenul meu care scrie toate poveştile pentru copii şi, tot plângând, i-a povestit cele întâmplate. Numai că prietenul meu l-a dat pe uşă afară, şi, pe cuvântul meu, bine a făcut!


Print»Povestea crocodilului care plange - Vladimir Colin

Lista de Povesti: