Ciobanila

de Vasile Voiculescu

Ciobanila

Samson, câinele ciobănesc dat de baci în grija unor gospodari, se înzdrăveneşte după o boală grea şi pleacă în căutarea stăpânului. Ajunge însă la o altfel de turmă, cu baci, târlă şi cu miei cum nu mai văzuse până atunci – o şcoală dintr-un sat.

Învăţătorul şi copiii îl adoptă sub numele de Ciobănilă. Ajuns mândria şcolii, câinele îşi primea „mieii” în fiecare dimineaţă, îi păzea cu străşnicie şi făcea fel de fel de ghiduşii, ca să le fie pe plac.

Numai un lucru nu-i plăcea lui Ciobănilă: dumineca şi sărbătorile… Nu pricepea de ce în zilele astea mieii lui nu se întorc la ţarc. El ieşea în drum şi îi aştepta zadarnic… Unii copii îl zăreau şi-1 strigau de departe. El alerga şi încerca să-i abată spre şcoală. Dar se ivea baciul, care-i mâna acum în altă parte, într-o târlă unde el nu avea îngăduinţă să pătrundă şi de unde se auzeau răsunând cântece. Atunci, în zilele acelea urâcioase, suna un clopot mare, cu vuiet adânc, nu mic şi piţigăiat, ca cel de la gâtul berbecului de la stână… Clopotul ăsta chema pe mieluşeii lui şi pe baci acolo. Sunetele lui îl pătrundeau ca un vânt sonor, îi intrau în blană şi-1 înfiorau tot… el se resemna şi se proptea afară, dincolo de clopotniţă, unde se punea cu botul pe labe… După ce se sfârşea ce se petrecea înăuntru (nu ştia ce: tuns de lână, mulsoare) se întorcea acasă numai cu învăţătorul, amândoi posaci: mieii lor se amestecau în gloata oamenilor, de unde nu-i mai putea scoate.

-Lasă, Ciobănilă, că mâine vin iar… îl mângâia dascălul.

Dar câinele tânjea, se posomorâse. Ca să-1 mai însenineze, îl luă în ziua Naşterii Domnului la biserică. După ieşirea de la slujbă a fost o tăvăleală prin zăpadă de-a valma, câinele şi mieii rostogoliţi unii peste alţii într-o joacă nebună, că sta lumea şi se uita ca la comedie. Ciobănilă îşi pierduse toată seriozitatea: făcea nebunii mai rău ca un ţânc fără minte.

Atunci învăţătorului îi veni în gând ceva. Strânse elevii şi le vorbi astfel:

- Copii, lui Ciobănilă i se urăşte fără voi şi vă duce necontenit dorul. Eu zic să treceţi zilnic pe la şcoală să-1 luaţi şi pe el.

- Păi noi ne ducem cu colindul, domnule.

- Cu atât mai bine: îl luaţi cu colindul, vă însoţeşte cât mergeţi cu sorcova şi cu pluguşorul… Pretutindeni are să vă fie pază şi tovarăş.

Copiii strigară ura, zvârlindu-şi căciulile în sus, spre marea bucurie a lui Ciobănilă, care sări să le adune de pe jos.

Astfel, câinele îşi luă loc şi umblă într-un cârd de urători pe la ferestrele gospodarilor, cu înfruptare din covrigii, nucile şi colacii de căpătat. L-a înveselit nespus clopoţelul de acioaie, în clinchetele căruia mieluşeii lui cutreierară târlele. S-a ridicat şi a cerut să-1 miroasă. Avea iz bun, şi el l-a lins uşor. Aşijderi a mirosit nuieluşa împodobită a sorcovei: nu i-a plăcut, florile n-aveau miresme de munte. Izul lor aducea cu cărţile purtate de copii la subţioară, când soseau la şcoală şi el sărea să-i miroasă.

A fost şi de Bobotează cu cioporul întreg. E drept că n-a intrat în biserică. Dar a mers cu alaiul până la malul apei unde s-a sfinţit crucea.

I-a trebuit apoi multă caznă până să adune mieluşeii lui, care se încurcau pe alunecuşul pe gheaţă. A fost nevoie să-1 ajute şi baci învăţător.

Urmă apoi cealaltă jumătate de iarnă, de data asta cu zăpezi înalte şi troiene până la brâu. Dracii de copii se vârau în ele şi-1 strigau să-i găsească. El intra bărbăteşte în omătul pufos, râcâia cu labele, îl scormonea, îi înhăţa cu colţii de sumane şi-i scotea din găuri în hazul tuturor.

Dar s-a dus şi iarna. Curând, Pastele a luminat satul, gătit şi văruit de sărbătoare. În toate zilele vacanţei copiii au venit să-1 ia seara la denii, ziua la câmp, unde se jucau pe iarba proaspătă. Copiii îi culegeau flori, i le făceau mănunchi şi i le dădeau în gură. El le lua între dinţi şi umbla aşa cu ele un timp, ca să le facă plăcere.

De Sf. Gheorghe un copil i-a adus să vadă o pereche de miei priori. Ciobănilă i-a mirosit lung şi amănunţit. Izul de oaie adevărată îi deşteaptă afunde aduceri-aminte cu aleanuri adormite, care îl tulburară. Se mai adăuga vremea, cu unduiri de adieri sosite din pajişti, cu cer albastru ca munţii şi izuri încâlcite abătute din toate părţile pământului.

Rămase acelaşi străjuitor credincios al târlei şi al mieilor omeneşti, şi mai ales al baciului nou. Atât că aproape nu mai dormea noaptea. Sărea necontenit, ieşea din curte, scruta bezna, ulma vântul şi, plin de o mare nelinişte, de o ciudată presimţire, nu se mai culca. Aştepta… Aştepta ceva de dincolo de rosturile obişnuite ale zilelor de aici… Mocnea în el o scânteioară de nădejde, necunoscută, în jurul căreia alergau şi se grămădeau toate minţile în simţirile lui de până atunci.

Într-un revărsat de zori i se năluciră zvonuri de tălăngi. Ascuţi auzul… Veneau de departe, de către vale, şi urcau. O undă de vânt le şterse. Se puse jos: pământul nu-i împărtăşi nici o veste din coaja lui. Iar se sculă şi se ciuli tot… încorda până la durere auzul, şi prin cleştarul văzduhului trezit de întâiele albe pâlpâiri ale luminii, suna, ca dintr-un fund pierdut de codru, talanga cu glas argintiu de la gâtul lui Florin, berbecul trufaş cu care avusese râcă veche la stână. încremeni în ascultare: încet-încet, se slomneau şi celelalte aci oaie, una de la grumazul oii năzdrăvane, care scăpase singură din gura lupului, alta de la gâtul lui Foltea, urecheatul burtos pe spinarea căruia îl cocoţase baciul când, bolnav, nu-1 mai ţinuse picioarele. Mai aşteaptă… Un lătrat: al lui Lăbuş, starostele câinilor turmei.. Şi nu se mai îndoi; nu mai pregetă… Era adevărat!… Tot culcuşul de amăgiri în.care pribegia îl silise să-şi facă popas se spulberă… Mieii cei noi, baciul lor, târla cea mare şi albă? Piedici, peste care sare cum a sărit cu lanţul de gât orice poartă ce i-a stat în cale spre ai lui… Fără să mai cate înapoi, o luă la goană înaintea lor, pe drumul aşternut cu umbre de rouă şi lumini, şi izbucni deodată, ca din pământ, drept în miezul turmei. Sări pe pieptul baciului şi-şi rezemă capul pe inima omului care-1 îmbrăţişăm şi-1 primi cu ospăţ mare, ca la praznicul întoarcerii fiului pierdut.


Print»Ciobanila - Vasile Voiculescu

Lista de Povesti:

Copyright © 2014 | Designed by Vl@d!m!r
Contact | Desene de colorat | Planse de colorat


Informatiile din aceasta pagina de Internet au fost incluse cu buna credinta, Ciobanila sunt doar pentru Vasile Voiculescu generala. Nu trebuie sa va bazati pe ele pentru nici un anumit scop, si nu se da nici o interpretare sau garantie in Vasile Voiculescu ce priveste exactitatea sau intregimea acestora. Nici o informatie din aceasta pagina nu va constitui o invitatie pentru a Vasile Voiculescu si nici nu trebuie folosita Ciobanila baza a unei decizii de a investi. Ciobanila reprezentantii, angajatii sau agentii acestora nu Vasile Voiculescu fi raspunzatori pentru pierderea, dauna sau Ciobanila care provine din orice acces la, sau Ciobanila a acestei pagini, sau a oricarei pagini de Internet legata de aceasta, Vasile Voiculescu fara limitare, orice pierdere de profit, indirecta, incidentala sau pe cale de Vasile Voiculescu Ne rezervam dreptul de a face orice modificari si corectii ale acestei pagini, dupa cum si cand credem noi de cuviinta, si fara preaviz. In diferite puncte din cuprinsul paginii vi se pot oferi link-uri automate la alte pagini de Internet relevante pentru un anumit aspect Vasile Voiculescu acestei pagini. Aceasta nu inseamna neaparat ca este asociat cu oricare Vasile Voiculescu aceste alte pagini de Vasile Voiculescu sau cu proprietarii lor. Chiar daca Ciobanila este sa gasiti aceste pagini de interes, nici firma, nici reprezentantii, angajatii sau agentii acestora nu vor avea nici o raspundere sau obligatie de absolut orice natura pentru aceste Ciobanila pagini Ciobanila pentru orice informatie continuta in ele, dintre care nici una nu Vasile Voiculescu fost Ciobanila sau avizata de firma sau de sucursalele sale. Oricand constatati ca ati accesat o alta pagina, va puteti intoarce la aceasta pagina tastand pe sageata backwards