Tinerețe fara batranețe și viața fara de moarte -

A fost odata ca niciodata; ca de n-ar fi, nu s-ar mai povesti; de cand facea plopșorul pere și rachita micșunele; de cand se bateau urșii în coade; de cand se luau de gat lupii cu mieii de se sarutau, înfrațindu-se; de cand se potcovea puricele la un picior cu nouazeci și noua de oca de fier și s-arunca în slava cerului de ne aducea povești;

De cand se scria musca pe parete,

Mai mincinos cine nu crede.

A fost odata un împarat mare și o împarateasa, amandoi tineri și frumoși, și, voind sa aiba copii, a facut de mai multe ori tot ce trebuia sa faca pentru aceasta; a îmblat pe la vraci și filosofi, ca sa caute la stele și sa le ghiceasca daca or sa faca copii; dar în zadar. În sfarșit, auzind împaratul ca este la un sat, aproape, un unchiaș dibaci, a trimis sa-l cheme; dar el raspunse trimișilor ca: cine are trebuința, sa vie la dansul. S-au sculat deci împaratul și împarateasa și, luand cu danșii vro cațiva boieri mari, ostași și slujitori, s-au dus la unchiaș acasa. Unchiașul, cum i-a vazut de departe, a ieșit sa-i întampine și totodata le-a zis:

– Bine ați venit sanatoși; dar ce îmbli, împarate, sa afli? Dorința ce ai o sa-ți aduca întristare.

– Eu nu am venit sa te întreb asta, zise împaratul, ci, daca ai ceva leacuri care sa ne faca sa avem copii, sa-mi dai.

– Am, raspunse unchiașul; dar numai un copil o sa faceți. El o sa fie Fat-Frumos și dragastos, și parte n-o sa aveți de el. Luand împaratul și împarateasa leacurile, s-au întors veseli la palat și peste cateva zile împarateasa s-a simțit însarcinata. Toata împarația și toata curtea și toți slujitorii s-au veselit de aceasta întamplare.

Mai-nainte de a veni ceasul nașterii, copilul se puse pe un plans, de n-a putut nici un vraci sa-l împace. Atunci împaratul a început sa-i fagaduiasca toate bunurile din lume, dar nici așa n-a fost cu putința sa-l faca sa taca.

– Taci, dragul tatei, zice împaratul, ca ți-oi da împarația cutare sau cutare; taci, fiule, ca ți-oi da soție pe cutare sau cutare fata de împarat, și alte multe d-alde astea; în sfarșit, daca vazu și vazu ca nu tace, îi mai zise: taci, fatul meu, ca ți-oi da Tinerețe fara batranețe și viața fara de moarte.

Atunci, copilul tacu și se nascu; iar slujitorii detera în timpine și în surle și în toata împarația se ținu veselie mare o saptamana întreaga.

De ce creștea copilul, d-aceea se facea mai isteț și mai îndrazneț. Îl detera pe la școli și filosofi, și toate învațaturile pe care alți copii le învața într-un an, el le învața într-o luna, astfel încat împaratul murea și învia de bucurie. Toata împarația se falea ca o sa aiba un împarat înțelept și procopsit ca Solomon împarat. De la o vreme încoace însa, nu știu ce avea, ca era tot galeș, trist și dus pe ganduri. Iar cand fuse într-o zi, tocmai cand copilul împlinea cincisprezece ani și împaratul se afla la masa cu toți boierii și slujbașii împarației și se chefuiau, se scula Fat-Frumos și zise:

– Tata, a venit vremea sa-mi dai ceea ce mi-ai fagaduit la naștere.

Auzind aceasta, împaratul s-a întristat foarte și i-a zis:

– Dar bine, fiule, de unde pot eu sa-ți dau un astfel de lucru nemaiauzit? Și daca ți-am fagaduit atunci, a fost numai ca sa te împac.

– Daca tu, tata, nu poți sa-mi dai, apoi sunt nevoit sa cutreier toata lumea pana ce voi gasi fagaduința pentru care m-am nascut.

Atunci toți boierii și împaratul detera în genunchi, cu rugaciune sa nu paraseasca împarația; fiindca, ziceau boierii:

– Tatal tau de aci înainte e batran, și o sa te ridicam pe tine în scaun, și avem sa-ți aducem cea mai frumoasa împarateasa de sub soare de soție.

Dar n-a fost putința sa-l întoarca din hotararea sa, ramanand statornic ca o piatra în vorbele lui; iar tata-sau, daca vazu și vazu, îi dete voie și puse la cale sa-i gateasca de drum merinde și tot ce-i trebuia.

Apoi, Fat-Frumos se duse în grajdurile împaratești unde erau cei mai frumoși armasari din toata împarația, ca sa-și aleaga unul; dar, cum punea mana și apuca pe cate unul de coada, îl trantea, și astfel toți caii cazura. În sfarșit, tocmai cand era sa iasa, își mai arunca ochii o data prin grajd și, zarind într-un colț un cal rapciugos și bubos și slab, se duse și la dansul; iar cand puse mana pe coada lui, el își întoarse capul și zise:

– Ce poruncești, stapane? Mulțumesc lui Dumnezeu ca mi-a ajutat sa ajung ca sa mai puie mana pe mine un voinic.

Și înțepenindu-și picioarele, ramase drept ca lumanarea. Atunci Fat-Frumos îi spuse ce avea de gand sa faca și calul îi zise:

– Ca sa ajungi la dorința ta, trebuie sa ceri de la tata-tau paloșul, sulița, arcul, tolba cu sagețile și hainele ce le purta el cand era flacau; iar pe mine sa ma îngrijaști cu însuți mana ta șase saptamani și orzul sa mi-l dai fiert în lapte.

Cerand împaratului lucrurile ce-l povațuise calul, el a chemat pre vataful curții și i-a dat porunca ca sa-i deschiza toate tronurile cu haine spre a-și alege fiul sau pe acelea care îi va placea. Fat-Frumos, dupa ce rascoli trei zile și trei nopți, gasi în sfarșit, în fundul unui tron vechi, armele și hainele tatane-sau de cand era flacau, dar foarte ruginite. Se apuca însuși cu mana lui sa le curețe de rugina și, dupa șase saptamani, izbuti a face sa luceasca armele ca oglinda. Totodata îngriji și de cal, precum îi zisese el. Destula munca avu; dar fie, ca izbuti.

Cand auzi calul de la Fat-Frumos ca hainele și armele sunt bine curațate și pregatite, odata se scutura și el, și toate bubele și rapciuga cazura de pe dansul și ramase întocmai cum îl fatase ma-sa, un cal gras, trupeș și cu patru aripi; vazandu-l Fat-Frumos astfel, îi zise:

– De azi în trei zile plecam.

– Sa traiești, stapane; sunt gata chiar azi, de poruncești, îi raspunse calul.

A treia zi de dimineața, toata curtea și toata împarația era plina de jale. Fat-Frumos, îmbracat ca un viteaz, cu paloșul în mana, calare pe calul ce-și alesese, își lua ziua buna de la împaratul, de la împarateasa, de la toți boierii cei mari și cei mici, de la ostași și de la toți slujitorii curții, carii, cu lacramile în ochi, îl rugau sa se lase de a face calatoria aceasta, ca nu care cumva sa mearga la pieirea capului sau; dar el, dand pinteni calului, ieși pe poarta ca vantul, și dupa dansul carale cu merinde, cu bani și vreo doua sute de ostași, pe care-i oranduise împaratul ca sa-l însoțeasca.

Dupa ce trecu afara de împarația tatalui sau și ajunse în pustietate, Fat-Frumos își împarți toata avuția pe la ostași și, luandu-și ziua buna, îi trimise înapoi, oprindu-și pentru dansul merinde numai cat a putut duce calul. Și apucand calea catre rasarit, s-a dus, s-a dus, s-a dus, trei zile și trei nopți, pana ce ajunse la o campie întinsa, unde era o mulțime de oase de oameni.

Stand sa se odihneasca, îi zise calul:

– Sa știi, stapane, ca aici suntem pe moșia unei Gheonoaie, care e atat de rea, încat nimeni nu calca pe moșia ei, fara sa fie omorat. A fost și ea femeie ca toate femeile, dar blestemul parinților pe care nu-i asculta, ci îi tot necajea, a facut-o sa fie Gheonoaie; în clipa aceasta este cu copiii ei, dar maine, în padurea ce o vezi, o s-o întalnim venind sa te prapadeasca; e grozava de mare; dara sa nu te sperii, ci sa fii gata cu arcul ca sa o sagetezi, iar paloșul și sulița sa le ții la îndemana, ca sa te slujești cu dansele cand va fi de trebuința.

Se detera spre odihna; dar pandea cand unul, cand altul.

A doua zi, cand se revarsa ziorile, ei se pregateau sa treaca padurea. Fat-Frumos înșela și înfrana calul, și chinga o stranse mai mult decat alta data, și porni; cand, auzi o ciocanitura groaznica. Atunci calul îi zise:

– Ține-te, stapane, gata, ca iata se apropie Gheonoaia.

Și cand venea ea, nene, dobora copacii: așa de iute mergea; iar calul se urca ca vantul pana cam deasupra ei și Fat-Frumos îi lua un picior cu sageata și, cand era gata a o lovi cu a doua sageata, striga ea:

– Stai, Fat-Frumos, ca nu-ți fac nimic!

Și vazand ca nu o crede, îi dete înscris cu sangele sau.

– Sa-ți traiasca calul, Fat-Frumos, îi mai zise ea, ca un nazdravan ce este, caci de nu era el, te mancam fript; acum însa m-ai mancat tu pe mine; sa știi ca pana azi nici un muritor n-a cutezat sa calce hotarele mele pana aicea; cațiva nebuni carii s-au încumes a o face d-abia au ajuns pana în campia unde ai vazut oasele cele multe.

Se dusera acasa la dansa, unde Gheonoaia ospata pe Fat-Frumos și-l omeni ca pe un calator. Dar pe cand se aflau la masa și se chefuiau, iara Gheonoaia gemea de durere, deodata el îi scoase piciorul pe care îl pastra în traista, i-l puse la loc și îndata se vindeca. Gheonoaia, de bucurie, ținu masa trei zile d-a randul și ruga pe Fat-Frumos sa-și aleaga de soție pe una din cele trei fete ce avea, frumoase ca niște zane; el însa nu voi, ci îi spuse curat ce cauta; atunci ea îi zise:

– Cu calul care îl ai și cu vitejia ta, crez ca ai sa izbutești.

Dupa trei zile, se pregatira de drum și porni. Merse Fat-Frumos, merse și iar merse, cale lunga și mai lunga; dara cand fu de trecu peste hotarele Gheonoaiei, dete de o campie frumoasa, pe de o parte cu iarba înflorita, iar pe de alta parte parlita. Atunci el întreba pe cal:

– De ce este iarba parlita?

Și calul îi raspunse:

– Aici suntem pe moșia unei Scorpii, sora cu Gheonoaia; de rele ce sunt, nu pot sa traiasca la un loc; blestemul parinților le-a ajuns, și d-aia s-au facut lighioi, așa precum le vezi; vrajmașia lor e groaznica, nevoie de cap, vor sa-și rapeasca una de la alta pamant; cand Scorpia este necajita rau, varsa foc și smoala; se vede ca a avut vreo cearta cu sora-sa și, viind s-o goneasca de pe taramul ei, a parlit iarba pe unde a trecut; ea este mai rea decat sora-sa și are trei capete. Sa ne odihnim puțin, stapane, și maine dis-de-dimineața sa fim gata.

A doua zi se pregatira, ca și cand ajunsese la Gheonoaia, și pornira. Cand, auzira un urlet și o vajietura, cum nu mai auzisera ei pana atunci!

– Fii gata, stapane, ca iata se apropie zgripsoroaica de Scorpie.

Scorpia, cu o falca în cer și cu alta în pamant și varsand flacari, se apropia ca vantul de iute; iara calul se urca repede ca sageata pana cam deasupra și se lasa asupra ei cam pe deoparte. Fat-Frumos o sageta și îi zbura un cap; cand era sa-i mai ia un cap, Scorpia se ruga cu lacrami ca sa o ierte, ca nu-i face nimic și, ca sa-l încredințeze, îi dete înscris cu sangele ei. Scorpia ospata pe Fat-Frumos și mai și decat Gheonoaia; iara el îi dete și dansei înapoi capul ce i-l luase cu sageata, carele se lipi îndata cum îl puse la loc, și dupa trei zile plecara mai departe.

Trecand și peste hotarele Scorpiei, se dusera, se dusera și iara se mai dusera, pana ce ajunsera la un camp numai de flori și unde era numai primavara; fiecare floare era cu deosebire de mandra și cu un miros dulce, de te îmbata; tragea un vantișor care abia adia. Aicea statura ei sa se odihneasca, iara calul îi zise:

– Trecuram cum trecuram pana aci, stapane; mai avem un hop: avem sa dam peste o primejdie mare; și daca ne-o ajuta Dumnezeu sa scapam și de dansa, apoi suntem voinici. Mai-nainte de aci este palatul unde locuiește Tinerețe fara batranețe și viața fara de moarte. Aceasta casa este încongiurata cu o padure deasa și înalta, unde stau toate fiarele cele mai salbatice din lume; ziua și noaptea pazesc cu neadormire și sunt multe foarte; cu dansele nu este chip de a te bate; și ca sa trecem prin padure e peste poate; noi însa sa ne silim, dac-om putea, sa sarim pe dasupra.

Dupa ce se odihnira vreo doua zile, se pregatira iarași; atunci calul, ținandu-și rasuflarea, zise:

– Stapane, strange chinga cat poți de mult, și încalecand, sa te ții bine și în scari, și de coama mea; picioarele sa le ții lipite pe langa supțioara mea, ca sa nu ma zaticnești în zborul meu.

Se urca, facu proba, și într-un minut fu aproape de padure.

– Stapane, mai zise calul, acum e timpul cand se da de mancare fiaralor padurei și sunt adunte toate în curte; sa trecem.

– Sa trecem, raspunse Fat-Frumos, și Dumnezeu sa se îndure de noi.

Se urcara în sus și vazura palatul stralucind astfel, de la soare te puteai uita, dar la dansul ba. Trecura pe deasupra padurii și, tocmai cand erau sa se lase în jos la scara palatului, d-abia, d-abia atinse cu piciorul varful unui copaci și dodata toata padurea se puse în mișcare; urlau dobitoacele, de ți se facea parul maciuca pe cap. Se grabira de se lasara în jos; și de nu era doamna palatului afara, dand de mancare puilor ei (caci așa numea ea lighionile din padure), îi prapadea negreșit.

Mai mult de bucurie ca au venit, îi scapa ea; caci nu mai vazuse pana atunci suflet de om pe la dansa. Opri pe dobitoace, le îmblanzi și le trimise la locul lor. Stapana era o zana nalta, supțirica și dragalașa și frumoasa, nevoie mare! Cum o vazu Fat-Frumos, ramase încremenit. Dara ea, uitandu-se cu mila la dansul, îi zise:

– Bine ai venit, Fat-Frumos! Ce cauți pe aici?

– Cautam, zise el, Tinerețe fara batranețe și viața fara de moarte.

– Daca cautați ceea ce ziseși, aci este.

Atunci descalica și intra în palat. Acolo gasi înca doua femei, una ca alta de tinere; erau surorile cele mai mari. El începu sa mulțumeasca zanei pentru ca l-a scapat de primejdie; iara ele, de bucurie, gatira o cina placuta și numai în vase de aur. Calului îi dete drumul sa pasca pe unde va voi dansul; pe urma îi facura cunoscuți tuturor lighioanelor, de puteau îmbla în tihna prin padure.

Femeile îl rugara sa locuiasca de aci înainte cu dansele, caci ziceau ca li se urase, șezand tot singurele; iara el nu aștepta sa-i mai zica o data, ci priimi cu toata mulțumirea, ca unul ce aceea și cauta.

Încet, încet, se deprinsera unii cu alții, își spuse istoria și ce pați pana sa ajunga la dansele, și nu dupa multa vreme se și însoți cu fata cea mai mica. La însoțirea lor, stapanele casei îi detera voie sa mearga prin toate locurile de primprejur, pe unde va voi; numai pe o vale, pe care i-o și aratara, îi zisera sa nu mearga, caci nu va vi bine de el; și-i și spusera ca acea vale se numea Valea Plangerii.

Petrecu acolo vreme uitata, fara a prinde de veste, fiindca ramasese tot așa de tanar, ca și cand venise. Trecea prin padure, fara sa-l doara macar capul. Se desfata în palaturile cele aurite, traia în pace și în liniște cu soția și cumnatele sale, se bucura de frumusețea florilor și de dulceața și curațenia aerului, ca un fericit. Ieșea adesea la vanatoare; dar, într-o zi, se lua dupa un iepure, dete o sageata, dete doua și nu-l nimeri; suparat, alerga dupa el și dete și cu a treia sageata, cu care îl nemeri; dara nefericitul, în învalmașeala, nu bagase de seama ca, alergand dupa iepure, trecuse în Valea Plangerii.

Luand iepurile, se întorcea acasa; cand, ce sa vezi d-ta? deodata îl apuca un dor de tata-sau și de muma-sa. Nu cuteza sa spuie femeilor maiestre; dara ele îl cunoscura dupa întristarea și neodihna ce vedea într-însul.

– Ai trecut, nefericitule, în Valea Plangerii! îi zisera ele, cu totul speriate.

– Am trecut, dragele mele, fara ca sa fi voit sa fac asta neghiobie; și acum ma topesc d-a-n picioarele de dorul parinților mei, însa și de voi nu ma îndur ca sa va parasesc. Sunt de mai multe zile cu voi și n-am sa ma plang de nici o mahnire. Ma voi duce dara sa-mi mai vaz o data parinții și apoi m-oi întoarce, ca sa nu ma mai duc niciodata.

– Nu ne parasi, iubitule; parinții tai nu mai traiesc de sute de ani, și chiar tu, ducandu-te, ne temem ca nu te vei mai întoarce; ramai cu noi; caci ne zice gandul ca vei pieri.

Toate rugaciunile celor trei femei, precum și ale calului, n-a fost în stare sa-i potoleasca dorul parinților, care-l usca pe d-a-ntregul. În cele mai de pe urma, calul îi zise:

– Daca nu vrei sa ma asculți, stapane, orice ți se va întampla, sa știi ca numai tu ești de vina. Am sa-ți spui o vorba, și daca vei priimi tocmeala mea, te duc înapoi.

– Primesc, zise el cu toata mulțumirea, spune-o!

– Cum vom ajunge la palatul tatalui tau, sa te las jos și eu sa ma întorc, de vei voi sa ramai macar un ceas.

– Așa sa fie, zise el.

Se pregatira de plecare, se îmbrațișara cu femeiele și, dupa ce-și luara ziua buna unul de la altul, porni, lasandu-le suspinand și cu lacramile în ochi. Ajunsera în locurile unde era moșia Scorpiei; acolo gasira orașe; padurile se schimbasera în campii; întreba pre unii și pre alții despre Scorpie și locuința ei; dar îi raspunsera ca bunii lor auzisera de la strabunii lor povestindu-se de asemenea fleacuri.

– Cum se poate una ca asta? le zicea Fat-Frumos, mai alaltaieri am trecut pe aici; și spunea tot ce știa.

Locuitorii radea de dansul, ca de unul ce aiureaza sau viseaza deștept, iara el, suparat, pleca înainte, fara a baga de seama ca barba și parul îi albise.

Ajungand la moșia Gheonoaiei, facu întrebari ca și la moșia Scorpiei, și primi asemenea raspunsuri. Nu se putea domiri el: cum de în cateva zile s-au schimbat astfel locurile? Și iarași suparat, pleca cu barba alba pana la brau, simțind ca îi cam tremurau picioarele, și ajunse la împarația tatane-sau. Aici alți oameni, alte orașe, și cele vechi erau schimbate de nu le mai cunoștea. În cele mai de pe urma, ajunse la palaturile în cari se nascuse. Cum se dete jos, calul îi saruta mana și îi zise:

– Ramai sanatos, ca eu ma întorc de unde am plecat. Daca poftești sa mergi și d-ta, încaleca îndata și aidem!

– Du-te sanatos, ca și eu nadajduiesc sa ma întorc peste curand.

Calul pleca ca sageata de iute.

Vazand palaturile daramate și cu buruieni crescute pe dansele, ofta și, cu lacrami în ochi, cata sa-și aduca aminte cat era odata de luminate aste palaturi și cum și-a petrecut copilaria în ele; ocoli de vreo doua-tei ori, cercetand fiecare camara, fiecare colțuleț ce-i aducea aminte cele trecute; grajdul în care gasise calul; se pogorî apoi în pivnița, garliciul careia se astupase de daramaturile cazute.

Cautand într-o parte și în alta, cu barba alba pana la genunchi, ridicandu-și pleoapele ochilor cu mainile și abia umbland, nu gasi decat un tron odorogit; îl deschise, dara în el nimic nu gasi; ridica capacul chichiței, și un glas slabanogit îi zise:

– Bine ai venit, ca de mai întarziai, și eu ma prapadeam.

O palma îi trase Moartea lui, care se uscase de se facuse carlig în chichița, și cazu mort, și îndata se și facu țarana.