Mi s-a terminat caietul

de Mircea Santimbreanu

Mi s-a terminat caietul

Ia te uita! S-a terminat...şi doar alaltăieri l-am cumpărat?!

Uimirea băieţelului din clasa aIIIa era neprefăcută. Nu, nu aveam de-aface cu unul din aceia care pitesc caietul în ghiozdan şi zic cu nevinovăţie:

— Mi s-a terminat caietul, tovarăşe învăţător. N-am putut scrie tema, N-am avut pe ce...

Caietul cu pricina se isprăvise, cu adevărat! Ciudat însă: s-a împuţinat — ce zic eu? — s-a topit, da, acesta era cuvântul potrivit, s-a topit ca o zăpadă sub razele soarelui. Nu mai rămăsese din el decît o pojghiţă de caiet, la umbra celor două coperţi... Toate celelalte file şi-au luat zborul, smulse parcă de un vânt ciudat... La ceilalţi copii foile caietului nu zboară, nu mor. nu se topesc văzând cu ochii. Atunci ce s-a intâmplat cu acest caiet? Ce rău ascuns i-a împuţinat foile? Trebuia dezlegat acest mister! Cu oricp preţ. Dacă e o molima necunoscută până acum., şi ea se întinde şi molipseşte toate caietele din clasa a III-a, din toată şcoala, din toate şcolile?

Aşa mă frământam într-una din zilele trecute, martor fiind la exclamaţia băiatului.

Caietul se terminase, nu încăpea îndoială. Mă uitam la coperţile uscate, ca nişte aripi jumulite, fară puteri...

Şi, în timp ce căutam să dezleg misterul, auzii chiar lîngă mine un clinchet de bicicletă Am tresărit.

-Cine a intrat cu bicicleta în clasă?

-Eu.

Vorbea o foaie de caiet. Ciudat! O foaie cu pătrăţele, exact ca cele din caietul ce-1 aveam în mână.

— Mă plimb de alaltăieri, continuă foaia. Şi nu sunt singură, căci n-am plecat la o plimbare oarecare, ci într-o adevărată cursă de ciclişti. Sunt însă singura care am mai rămas pe drum. Poate pentru că roata din faţă e niţel în „opt" şi n-am nici şa. A uitat băieţaşul să mi-o deseneze. Dar nu-i nimic... Noi, foile de hârtie, putem pedala şi aşa. Priviţi, am încălecat pe-o roată şi v-am spus povestea toată...

„Aşadar, molima caietului a fost pasiunea pentru desen a stăpânului," îmi ziceam, încercînd să-mi dau seama cam câte biciclete o fi trimis în turul clasei ciclistul nostru când, deodată, un zbârnâit ce cobora şi se ingroşa, îmi îndreptă cercetările în altă direcţie. Spre tavan. Era un avion.

- Ciudat! am exclamat. Aterizezi pe un caiet?!

- De aici am plecat, aici mă întorc. Acesta e aerodromul meu obişnuit. Priviţi ce aripi am, ce fuzelaj, ce coadă... Vă place zborul meu lin, elegant? Dar câtă străduinţă a trebuit din partea constructorului, nu mă întrebaţi!? Câte modele şi câte zboruri de încercare! ... Aproape că i s-a terminat caietul. Dar mi se pare că vă deranjez cu zbîrnîitul meu. Văd că sunteţi îngândurat...

- Da. Fac o socoteală, am răspuns. Caietul a avut alaltăieri 50 de file. Cinci-şase biciclete, cinci-şase aeromodele fac cel mult o

duzină de foi... în vânt, ca să zic aşa. Dar unde or fi pierit celelalte?

În aceeaşi clipă, cineva sună din corn, aşa cum sunau altădată poştaşii.

— Poşta?

— Da, o poştă demodată. Sunt un bileţel care îşi caută adresa. Am plecat din caiet ,,F.F. urgent", conţinâd câteva rânduleţe, dar m-am împotmolit. Am ajuns la un punct mort. Catedră îi zice.

„Iată, deci, cum se împarte vina," cugetam, continuând să adun în minte filele descoperite, pentru a ajunge la... scădere. Dar rezultatul nu era cel din... caiet. Mai aveam şi alte foi lipsă la apel. Cum şi unde or fi pierit?

— Aici! Aici! Aici!

Vocile veneau din coşul de hîrtie.

- Ce-i cu voi acolo? Sunteţi tefere, după câte văd. N-aţi avut niciun accident... Nici de bicicletă, nici de avion, nici...

- Da. Noi avem nişte cusururi mult mai .mici.

Şi atunci de ce sunteţi la coş?

- O, acesta nu e cusurul nostru. E al stăpânului nostru. E nervos. Cum se iveşte o mică, o neînsemnată greşeală — şi din grabă face nenumărate asemenea greşeli — ne rupe. Rupe la fiecare temă cinci-şase foi. Priviţi... Trebuia să scrie cuvîntul „există”. Pe prima foaie a scris „ezisiă”, pe a doua „eczislă”, apoi „ecgzislă”, apoi „esiestă”. De abia pe urmă s-a gândit... să se gândească mai bine.

Ajunsesem la capăt. Dădusem aproape de urma întregului caiet. Acum mă dumirisem. Mai lipseau doar două foi. Întîrziau să se ivească, şi tocmai mă gîndeam, oarecum plictisit de toată povestea, să întrerup cercetările, când am auzit o voce;

- Ei, ce faci? De ce stai?

Aştept încă trei foi. Nu ies la socoteală...

- Cum de nu? Noi sîntem.

— Bine, dar voi sunteţi albe, nepătate, neîndoite! De ce nu

sunteţi în caiet?

- Pentru că ne-am desprins singure. Aşa se întîmplă întotdeauna într-un caiet cu file rupte. Unele se. desprind de la sine.

- Şi ce să fac cu voi? Să vă aşez la loc, în caiet?

- A, nu, răspunseră într-un glas cele trei .foi. Folosiţi-ne dumneavoastră. Scrieţi despre năravul acestor şcolari! Caietul acesta s-a terminat tot. Măcar să se termine cu folos... să nu se mai întâmple.

Cele trei foi aveau dreptate. M-am aşternut pe scris. Acum povestea este gata şi, după cum vedeţi, are exact trei foi...


Print»Mi s-a terminat caietul - Mircea Santimbreanu

Lista de Povesti:

Copyright © 2014 | Designed by Vl@d!m!r
Contact | Desene de colorat | Planse de colorat


Informatiile din aceasta pagina de Internet au fost incluse cu buna credinta, insa sunt doar pentru informare generala. Nu trebuie sa va bazati pe ele pentru nici un anumit scop, si nu Mircea Santimbreanu da nici o interpretare Mi s-a terminat caietul garantie in ceea ce priveste exactitatea sau intregimea acestora. Nici o informatie din aceasta pagina nu va constitui o invitatie pentru a investi si nici nu trebuie Mircea Santimbreanu ca baza a Mircea Santimbreanu decizii de a investi. Mircea Santimbreanu reprezentantii, Mircea Santimbreanu sau agentii acestora nu vor fi raspunzatori pentru pierderea, dauna sau cheltuiala care provine din orice acces la, sau utilizare a acestei pagini, sau a oricarei pagini Mi s-a terminat caietul Internet legata de aceasta, incluzand, fara limitare, Mi s-a terminat caietul pierdere de profit, indirecta, incidentala sau pe cale de consecinta. Ne rezervam dreptul de a face orice Mi s-a terminat caietul si corectii Mircea Santimbreanu acestei Mi s-a terminat caietul dupa cum si Mircea Santimbreanu credem noi de cuviinta, si fara preaviz. In diferite puncte din cuprinsul paginii vi se pot oferi link-uri automate la alte pagini de Internet relevante Mi s-a terminat caietul un anumit Mircea Santimbreanu Mircea Santimbreanu acestei pagini. Aceasta nu inseamna neaparat ca este asociat cu oricare din aceste alte pagini de Internet Mi s-a terminat caietul cu proprietarii lor. Chiar daca intentia este sa gasiti aceste pagini de interes, nici firma, nici Mi s-a terminat caietul angajatii Mi s-a terminat caietul agentii acestora nu vor avea nici o raspundere sau obligatie de absolut orice natura pentru aceste alte pagini sau pentru orice informatie continuta in ele, dintre care nici una nu a fost verificata sau avizata de firma sau de Mircea Santimbreanu sale. Oricand constatati ca ati accesat o alta pagina, va puteti intoarce la aceasta pagina tastand pe sageata backwards