Cele trei dorinte

de Charles Perrault


Cele trei dorinte

Trăia odată un cinstit tăietor de lemne, care era căsătorit cu o femeie frumoasă şi inteligentă. Dar, din nefericire, erau săraci şi îşi invidiau vecinii pentru bogăţia lor.

- Vai, ce fericiţi am fi fost dăcă am fi avut măcar jumatate din ce au ei, suspină femeia.

- Ce bine ar fi dacă ar exista duhuri bune, care îndeplinesc toate dorinţele! exclamă soţul.

În acea zi, tăietorul de lemne merse în pădure, ca de obicei, alese un copac cu înfăţişare frumoasă, ridică toporul şi lovi cu putere trunchiul. În acel moment, un fulger brăzdă cerul şi în mijlocul acelei spendori apăru o creatură ciudată. Tăietorul de lemne, luat prin surprindere, căzu în genunchi:

- Ridică-te! porunci o voce. Sunt Jupiter, zeul fulgerului. Am auzit plângerile tale şi am venit să îţi îndeplinesc trei dorinţe, însă doar trei, nu mai multe.

Şi, spunând acestea, disparu.

Tăietorul de lemne fugi înspre casă pentru a-i povesti totul soţiei.

- Trebuie să ne gândim bine, spuse ea. Adevărul este că mi-ar trebui o duzină de dorinţe ca să fiu mulţumită. Cu ce să încep?

- Cel mai bine ar fi să ne dorim bogăţie, exclamă tăietorul de lemne. Astfel vom avea tot ce ne dorim.

- Dar la ce ne-ar folosi bogăţia dacă ne-am îmbolnavi şi am muri, răspunse femeia. Mai bine să ne dorim sănătate şi viaţă lungă.

- O viaţă lungă şi grea este un lucru trist. Adică să îndurăm mai mult timp sărăcia şi necazurile.

În timp ce discutau femeia puse pe foc o oală cu supă pentru cină. Tăietorul de lemne, căruia deja începuse să i se facă poftă exclamă:

- Ce n-aş da să am la cină un şir de cârnaţi!

Nici nu rosti bine aceste cuvinte că pe cămin căzu un şir de cârnaţi.

- Prostule! se enervă femeia. Cârnaţi, cârnaţi! Nu puteai să îţi doreşti ceva mai bun. Bine te-ai mai folosit de una dintre cele trei dorinţe! După ce îl mâncăm cu ce mai rămânem?

- Vai, ce nenorocire, ce nenorocire!

Tăietorul de lemne îşi pierdu calmul şi, lovind cu pumnul în masă spuse:

- Gata cu văicărelile! Ce n-aş da să ţi se lipească un cârnat de nas, poate aşa vei avea un motiv să te plângi!

Pentru că vorbi din nou fără să se gândească, ultimul cârnat din şir se ridică şi se lipi cu putere de nasul bietei femeide nu mai putură să-l dezlipească.

- Eu nu aveam de gând să-ţi fac rău, se plânse tăietorul de lemne. Mi-a mai rămas o dorinţă. Am să cer bogăţie şi am să-ţi cumpăr o cutiuţă de aur ca să ascunzi nemernicul ăla de cârnat care a apărut din cauza prostiei mele.

- Să nu cumva să faci asta, strigă femeia, îngrozită. Nu aş putea trăi cu acest oribil în nas, mai bine aş muri.

- Nu spune asta, zise tăietorul de lemne, care îşi iubea soţia şi îşi regreta nerozia. Ce n-aş da ca acel cârnat pe care îl ai pe nas să cadă imediat.

Cum termină vorba, cârnatul căzu numaidecât.

- Suntem la fel de săraci ca înainte, dar cel puţin nu suntem mai nefericiţi, zise femeia şi răsuflă uşurată. Bogăţia probabil că nu ne-ar fi adus fericirea. Zeul Jupiter a vrut să ne dea o lecţie. Să nu ne mai dorim nimic şi să mâncăm aceşti cârnaţi căzuţi din cer.

Tăietorul de lemne şi-a îmbrăţişat soţia şi au mâncat amândoi bucuroşi, iar de atunci înainte, au fost mulţumiţi de ceea ce aveau.


Print»Cele trei dorinte - Charles Perrault

Lista de Povesti: