Caprioara -

Pe muşchiul gros, cald ca o blana a pamantului, caprioara sta jos langa iedul ei. Acesta şi-a întins capul cu botul mic, catifelat şi umed, pe spatele mamei lui, şi cu ochii închişi se lasa dezmierdat. Caprioara îl linge, şi limba ei subţire culca uşor blana moale, matasoasa, a iedului. Mama îl priveşte şi-n sufletul ei de fugamica încolţeşte un simţamant staruitor de mila pentru fiinţa frageda careia i-a dat viaţa, pe care a hranit-o cu laptele ei, dar de care trebuia sa se desparta chiar azi, caci vremea înţarcatului venise de mult înca. Şi cum se uita aşa, cu ochi îndureraţi, din pieptul caprioarei scapa ca un muget înabuşit de durere; iedul deschide ochii. Caprioara se îmbarbateaza, sare în picioare şi porneşte spre tancurile de stanca din zare, printre care vrea sa-l lase ratacit. Acolo, sus, e pazit şi de duşmania lupului, şi de iscusinţa vanatorului, caci pe muchiile prapastiilor acelora numai ele, caprele, puteau a se încumeta. Acolo l-ar fi ştiut ca langa dansa. Dar pana la ele erau de strabatut locuri pline de primejdii. Caprioara îşi azvarle picioarele în fuga fulgeratoare, în salturi îndrazneţe – sa încerce puterile iedului. Şi iedul i se ţine voiniceşte de urma; doar la sariturile ameţitoare se opreşte, cate o clipa, ca şi cum ar mirosi genunea, apoi se avanta ca o sageata şi, behaind vesel, zburda de bucurie, pe picioarele subţiri ca nişte lujere.
Dar trebuie sa scoboare, sa strabata o padure, ca sa urce din nou spre tancuri. Caprioara conteneşte fuga; paşeşte încet, prevazatoare. Trece din poiana în poiana, intra apoi sub bolţi de frunze, pe urma prin hrube adanci de verdeaţa, pana ce patrunde în inima întunecata, ca un iad, a padurii.
Şi-au mers mult aşa pana ce au dat în sfarşit de luminiş. Iedul, bucuros, o ia înainte sarind. Dar în aceeaşi clipa caprioara se opreşte, ca de-o presimţire, adulmecand. In faţa ei, de sub o cetina, ochii lupului straluceau lacomi. Un salt şi iedul ar fi fost sfaşiat. Atunci caprioara da un zbieret adanc, sfaşietor, cum nu mai scosese înca, şi dintr-un salt, cade în mijlocul luminişului. Lupul vazand prada mai mare, uita iedul şi se repede la ea…
Prabuşita în sange, la pamant, sub colţii fiarei, caprioara ramane cu capul întors spre iedul ei. Şi numai cand acesta, înspaimantat, se topeşte în adancul padurii, caprioara simte durerea, iar ochii i se tulbura de apa morţii.