Mama, dupa ce îmi promisese, m-a luat ieri cu dansa la azilul de copii de pe bulevardul Caldocco. Voia sa roage pe directoare, sa primeasca pe surioara cea mica a lui Precossi.
Nu vazusem niciodata un azil. Îmi placu foarte mult.
Erau doua sute de copii și baieți, și fetițe, așa de micuți încat baieții noștri din clasa I par a fi oameni mari pe langa ei.
Sosiram tocmai cand intrau doi cate doi în sala de mancare. Acolo erau doua mese foarte lungi, cu o mulțime de scobituri rotunde și în fiecare scobitura se afla cate un castronaș negru, plin cu supa de orez cu fasole, și cu o lingurița de cositor langa castronaș.
Cate unii se împiedicau de prag, cadeau și ramaneau întinși pana ce venea vreo profesoara, sa-i ridice de jos.
Alții se opreau la cate un castronaș, crezand ca acolo e lo-cul lor și îmbucau repede cate o lingura de supa. Profesoara le striga:
— Înainte!
Porneau, dar la trei pași mai departe, îmbucau iar o alta lingura și ciuguleau așa, mereu în treacat, jumatate din ciorba altora pana ce ajungeau la a lor.
În fine, dupa multa truda și dupa strigatele neîncetate de: Haideți înainte! îi randuira pe toți și rugaciunea începu.
Dar cei din urma, care, ca sa se roage, trebuiau sa stea cu spatele spre blid, își frangeau gatul uitandu-se cu coada ochiului, ca nu cumva sa le ia altul din mancare, și se rugau așa cu mainile încrucișate; cu ochii, cand spre cer, cand spre masa; iar cu gandul tot la mancarica.
În sfarșit, începura sa manance. Ce haz aveau! Unul man-ca repede cu doua lingurițe; altul se îndopa cu mainile; mulți scoteau fasolea bob cu bob și o bagau în buzunar; alții, dim-potriva o înfașurau într-un colț al șorțului și o strangeau între maini ca sa o faca coca.
Erau și cate unii care nu mancau, ca sa se uite dupa muș-te. Unii tușeau și stropeau cu orez jur împrejur.
Parca ar fi fost un coteț cu pui de gaina.
Dar era dragalaș lucru, sa vezi noua șiruri de obrajele ru-mene, mai ales fetițele cu parul legat în varful capului, cu panglicuțe roșii, verzi sau albastre.
O profesoara întreaba pe vreo opt fetițe:
— Unde crește orezul?
Cateși opt deschisera gura plina de ciorba și raspunsera cantand:
— Crește în apa.
Profesoara striga:
— Mainile sus! Ce frumos fu atunci sa vezi atatea brațe mi-titele ridicand în sus niște manușițe albe și roze, care acum vreo cateva luni erau înca în fașa: pareau niște fluturași!
Li se dete apoi recreație și își luara toți coșulețele în care, mamele lor le pusese cate ceva. Ieșira în gradina și se împraștiara, scoțand din coș merindele lor, paine, prune opa-rite, nițica branza, un ou rascopt, mere, naut, o aripa de pui. Într-o clipa, toata gradina se umplu de faramituri, ca și cum s-ar fi dat de mancare pasarilor.
Mancau, care de care mai ciudat. Unii pareau a fi niște ie-purași, alții șoricei, pisici care rod, ling, și sug. Un baiețel avea în mana o bucațica de franzela și o freca ușor cu o moșmoana. Fetițele strangeau în maini firimituri de branza moa-le, care țașneau printre degete ca laptele și le curgeau pe maneci. Ele nici nu bagau de seama. Alergau și se întreceau cu coșulețele în dinți, ca niște cațeluși. Unii scobeau un ou rascopt cu o nuielușa, parca ar fi vrut sa gaseasca în el vreo comoara. Raspandeau jumatate din ou pe jos, apoi culegeau faramița cu faramița, cu o rabdare de ai fi zis ca sunt marga-ritare. Pe langa cei care aveau cate o mancare mai aleasa, se strangeau cate zece și stateau cu nasul în jos, uitandu-se la coșuleț, parca ar fi vazut luna în puț.
Erau vreo douazeci în jurul unui baiețel d-abia saltat de la pamant, care ținea în mana o acadea, și toți se rugau de el, sa-i lase sa-și frece painea de acadea; dar el îi lasa pe unii, iar celorlalți le da numai degetul sa-l suga.
Venise și mama în gradina și mangaia cand pe unul, cand pe altul. Mulți se gramadira pe dansa și stateau cu ochii în jos, cu buzele întinse cerandu-i o sarutare; pareau ca se uita la etajul al treilea.
Unul din ei vru sa-i dea o felie de portocala din care muș-case, altul, o cojița de paine. O fetița îi dete o frunza. O alta fetița îi arata foarte serios varful degetului, unde-și facuse la o lumanare o arsura, care de-abia se vedea. Îi aratau niște ganganii așa de mici, încat nu știu cum putusera sa le aduca, bucațele de dopuri, nasturei de pe la camași, floricele smul-se de prin glastre și altele.
În timpul acesta se întamplau o mulțime de încurcaturi care faceau pe profesoare, sa alerge îngrijorate de la unul la altul. Fetițe care plangeau pentru ca nu puteau sa desfaca un nod de la batista, altele care se bateau și se zgariau cu un-ghiile pentru doua semințe de mar. Un baiețel cazuse cu fața în jos pe un scaunel rasturnat și țipa pentru ca nu mai putea sa se ridice. Înainte de a pleca, mama lua în brațe pe cate unul, și atunci alergara toți, din toate parțile, ca sa-i ia și pe ei. Erau plini pe obraz cu galbenuș de oua, cu zaharicale, cu zeama de portocale. Care mai de care s-o apuce de degete, ca sa se uite la inele, sa-i scoata lanțul, sa-i vada ceasornicul; altul voia s-o apuce de par.
— Bagați de seama! O sa va murdareasca rochița, îi ziceau profesoarele.
Dar mamei puțin îi pasa de haine, îi saruta pe toți și aceștia se gramadeau cu brațele întinse, strigandu-i:
— Adio! Adio!
Izbutiram cu greu sa ieșim din gradina.
Ei alergara toți și pusera obrajii la grilaj, ca s-o vada trecand! Îi întindeau manușițele printre drugi, voind sa-i mai dea cojițe de paine, bucațele de branza, moșmoane, și stri-gau cu toții:
— Mai vino și maine!
Mama, trecand, puse înca mana pe acele sute de maini întinse ca pe o coroana de trandafiri și ajunse în ulița, plina de firimituri, cu rochia patata, mototolita, ciufulita, cu maini-le pline de flori și cu ochii plini de lacrimi, mulțumita ca și cum ar fi ieșit de la o serbare. Eram departe și tot se mai au-zea ca un ciripit de pasari:
— Adio! Adio! Vino și maine!