I
Sus prin crangul adormit,
A trecut în taina mare,
De cu noapte, risipind
Şiruri de margaritare
Din panere de argint,
Stol balai
De îngeraşi,
Cu alai
De toporaşi.
Primavara, cui le dai?
Primavara, cui le laşi?
II
Se-nalţa abur moale din gradina.
Pe jos, pornesc furnicile la drum.
Acoperişuri veştede-n lumina
Întind spre cer ogeacuri fara fum.
Pe langa garduri s-a zvantat pamantul
Şi ies gandacii-Domnului pe zid.
Ferestre amorţite se deschid,
Sa intre-n casa soarele şi vantul.
De prin balcoane
Şi coridoare
Albe tulpane
Falfaie-n soare.
Ies gospodinele
Iuţi ca albinele,
Parul le flutura,
Toate dau zor.
Unele matura,
Altele scutura
Colbul din patura
Şi din covor.
Un zarzar mic, în mijlocul gradinii,
Şi-a rasfirat crenguţele ca spinii
De frica sa nu-i cada la picioare,
Din creştet, valul subţirel de floare.
Ca s-a trezit aşa de dimineaţa
Cu ramuri albe – şi se poate spune
Ca-i pentru-ntaia oara în viaţa
Cand i se-ntampla-asemenea minune.
Un nor sihastru
Şi-aduna-n poala
Argintul tot.
Cerul e-albastru
Ca o petala
De miozot.
III
Soare crud în liliac,
Zbor subţire de gandac,
Glasuri mici
De randunici,
Viorele şi urzici…
Primavara, din ce rai
Nevisat de pamanteni
Vii cu mandrul tau alai
Peste cranguri şi poieni?
Pogorata pe pamant
În matasuri lungi de vant,
Laşi în urma, pe campii,
Galbeni vii
De papadii,
Balţi albastre şi-nsorite
De omat topit abia,
Şi pe dealuri mucezite
Araturi de catifea.
Şi porneşti departe-n sus
Dupa iarna ce s-a dus,
Dupa trena-i de ninsori
Aşternuta pe colini…
Drumuri nalte de cocori,
Calauzii cei straini,
Îţi îndreapta an cu an
Pasul tainic şi te mint
Spre ţinutul diafan
Al campiilor de-argint.
Iar acolo te opreşti
Şi doar pasul tau uşor,
În omat stralucitor,
Lasa urme viorii
De conduri împarateşti
Peste albele stihii…
Primavara, unde eşti?