Toamna

de George Cosbuc


Toamna

Toamna târziu

În noaptea cu lună,

Cum vâjâie codrul

Şi geme şi sună!

Din nordul cu neguri

Un vuiet răsare

Şi vine şi creşte

Mai iute, mai tare;

Iar codrul aude,

Puternicul rege

Aude prin noapte

Şi bine-nţelege

Al oştilor vuiet

Din norduri pornite -

El vrea să răscoale

Puteri obosite

Şi-njură şi urlă,

Că-şi simte pierirea.

Şi galben se face,

Nu poate s-adoarmă,

Nu-şi află nici pace,

Şi tremură codrul

Cu inima ruptă

De spaimă, se zbate,

Cu vântul se luptă,

Pocneşte şi sună

Şi-şi urlă durerea,

Căci vântul îl prinde

Şi-l strânge de mijloc

Topindu-i puterea!

Şi codrul se-ndoaie;

Şi-l biruie vântul

Râzând îl sugrumă

Şi-i rupe veştmântul

Şi părul i-l smulge

Şi-n văi îl aruncă.

Un ţipăt răsare

Pe deal şi pe luncă;

Grăbitele păsări

Cu vuiet aleargă

Şi norii vin stoluri

Pe-ntinderea largă

De spaimă s-aascunde

Pârâul sub ghiaţă -

Şi regele codru,

Din ultima viaţă

Suspină văzându-şi

Pustiul, şi geme

Şi cade pe spate

Şi moare cu fruntea

Pe pieptul naturii

Şi moare natura

De jalea pădurii

În toamna târzie!


Print»Toamna - George Cosbuc

Lista de Poezii: