La Pasti

de George Cosbuc

La Pasti

Prin pomi e ciripit şi cânt,

Văzduhu-i plin de-un roşu soare,

Şi salciile-n albă floare

E pace-n cer şi pe pământ.

Răsuflul cald al primăverii

Adus-a zilele-nvierii.

Şi cât e de frumos în sat!

Creştinii vin tăcuţi din vale

Şi doi de se-ntâlnesc în cale

Îşi zic: Hristos a înviat!

Şi râde-atâta sărbătoare

Din chipul lor cel ars de soare.

Şi-un vânt de-abia clătinitor

Şopteşte din văzduh cuvinte:

E glasul celor din morminte,

E zgomotul zburării lor!

Şi pomii frunţile-şi scoboară

Că Duhul Sfânt prin aer zboară.

E linişte. Şi din altar

Cântarea-n stihuri repetate

Departe până-n văi străbate

Şi clopotele cântă rar:

Ah, Doamne! Să le-auzi din vale

Cum râd a drag şi plâng a jale!

Biserica, pe deal mai sus,

E plină astăzi de lumină,

Că-ntreaga lume este plină

De-acelaşi gând, din cer adus:

În fapta noastră ni e soartea

Şi viaţa este tot, nu moartea.

Pe deal se suie-ncetişor

Neveste tinere şi fete,

Bătrâni cu iarna vieţii-n plete;

Şi-ncet, în urma tuturor,

Vezi şovăind câte-o bătrână

Cu micul ei nepot de mână.

Ah, iar în minte mi-ai venit

Tu, mama micilor copile!

Eu ştiu că şi-n aceste zile

Tu plângi pe-al tău copil dorit!

La zâmbet cerul azi ne cheamă

Sunt Paştile! Nu plânge, mamă!


Print»La Pasti - George Cosbuc

Lista de Poezii:

Copyright © 2014 | Designed by Vl@d!m!r
Contact | Desene de colorat | Planse de colorat


Informatiile din aceasta pagina de Internet au fost incluse cu buna credinta, insa sunt doar pentru informare generala. Nu La Pasti sa va bazati pe ele pentru nici un anumit scop, si nu se da nici o interpretare sau garantie in ceea ce priveste exactitatea sau intregimea acestora. Nici George Cosbuc George Cosbuc George Cosbuc aceasta pagina nu va constitui o invitatie pentru La Pasti investi si nici nu trebuie George Cosbuc ca baza a La Pasti decizii de a investi. Nici reprezentantii, angajatii sau agentii acestora nu vor fi raspunzatori George Cosbuc pierderea, dauna sau cheltuiala care provine din orice La Pasti George Cosbuc sau utilizare a acestei pagini, sau a oricarei pagini de Internet legata de aceasta, incluzand, fara George Cosbuc orice pierdere de profit, indirecta, incidentala sau pe cale de consecinta. George Cosbuc rezervam dreptul de La Pasti face orice modificari si corectii ale acestei pagini, dupa cum si cand George Cosbuc noi de cuviinta, si fara preaviz. In diferite puncte din cuprinsul paginii vi se pot oferi link-uri automate la alte pagini de Internet relevante pentru un anumit aspect al acestei pagini. Aceasta nu inseamna neaparat ca este asociat cu oricare din aceste alte pagini de Internet sau cu proprietarii lor. Chiar daca intentia este sa gasiti La Pasti pagini de interes, nici La Pasti nici reprezentantii, angajatii sau agentii acestora nu vor avea nici o raspundere sau obligatie de absolut orice natura pentru aceste alte pagini sau pentru orice informatie continuta in ele, dintre care nici La Pasti nu a fost verificata sau avizata de firma sau de sucursalele sale. Oricand constatati ca ati accesat o alta La Pasti va puteti intoarce la aceasta pagina tastand pe sageata backwards