Vulturul si albina -

O, cît sînt de fericiti
Cei de soarta lor slaviti!
Caci ei si spre fapta mare
Au a slavei îndemnare.
Dar si cei ce ostenesc
Întru binele obstesc,
Neprivind la rasplatire,
Sînt prea vrednici de cinstire.

Vulturul pe o albina
Au zarit-o în gradina,
La revarsatul de zori,
Bîzîind pe lînga flori.
Si i-au zis: -„O, ticaloasa,
Albina nesatioasa!
Tu petreci a ta viata
Tot pe flori si pe verdeata,
Migaind (*) necontenit
Nu stiu pentru ce sfîrsit.
Dar nici însusi tu nu stii
Care-i munca ta ce buna,
Cînd ca tine mii de mii
Miere la un stup aduna.
Iar apoi, ce fericire
Mostenesc eu de la fire!
Cum aripile-mi întind
Si ma desfatez zburînd
Catra ceriuri, catra soare:
De a me putere mare,
Paserile lumii toate
Fug, s-ascund înspaimîntate.”
-„Fii tu în veci preaslavit,
Albina lui au rostit.
Joe se te noroceasca
Si anii se-ti înmultasca.
Iar eu fiind rînduita,
Obstiei se ostenesc,
Ma cunosc prea fericita,
Cînd fagurii îi privesc,
Lucrati de mii de albine;
Si stiu ca si de la mine
Un pic de miere macar
S-au adus întru bun dar.”

* -a migai, a migali -a lucra migalos (încet, dar cu mare atentie).