Jupan vulpoi s-a fudulit odata,
Poftind la masa pe cumatra barza.
N-a fost o cina prea îmbelşugata,
Ca dumnealui facea economie;
O zeama lunga, cu puţina varza,
Iar ca s-o pacaleasca, i-a pus-o-n farfurie.
Zadarnic biata barza îşi încerca norocul,
Ca n-ajungea sa soarba un singur strop, cu ciocul;
Pe cand vulpoiul, ciorba, a supt-o la iuţeala.
Voind sa rasplateasca aceasta pacaleala,
La randu-i doamna barza, aşa, cam dup-o luna,
Şi-a invitat vecinul la o gustare buna.
Pe scumpa lui amica, nu poate s-o refuze!
A spus, galant, vulpoiul, lingandu-se pe buze.
Apoi, cu pasul leganat,
Spre casa berzei s-a-ndreptat,
Laudandu-i marea bunatate
Şi-aromitoarele bucate.
Venea mireasma dulce de carne la frigare,
Taiata-n bucaţele marunte, o minune!
(Vulpoii nu duc lipsa de pofta de mancare.)
Dar barza, dinadins,
Tocana-ntr-o garafa cu gatul lung i-o pune.
Bucaţele de carne ea le scotea în cioc,
Vulpoiul însa, tufa! nu izbutea deloc.
Nici o firimitura cu botul lui n-a prins.
Şi s-a întors acasa flamand, batu-l-ar vina,
Pleoştit şi nemancat,
Cu coada-ntre picioare şi foarte ruşinat,
Ca un vulpoi pe care l-a pacalit gaina.
Înşelatorii prea uşor
Sunt înşelaţi, la randul lor.