Uliul si gainile -

Ion prinse un uliu şi, ducandu-l acasa,
Îl lega cu o sfoara,
Langa coteţ afara.
De o vecinatate aşa primejdioasa
Gaini, cocoşi şi gaşte întai se îngrozira,
Dar cu-ncetul, cu-ncetul se mai obişnuira,
Începura sa vie cat colea sa-l priveasca,
Înca şi sa-i vorbeasca.

Uliul cu blandeţe le primi pe toate;
Le spuse ca se crede din suflet norocit
Pentru vizita-aceasta cu care l-au cinstit.
Dar îi pare rau foarte caci el însuşi nu poate
La dumnealor sa vie,
Vizita sa le-ntoarca dupa-a sa datorie.

Mai adauga însa ca daca dumnealor
Îi vor da ajutor
Ca sa poata scapa,
El le fagaduieşte

– Şi Dumnezeu cunoaşte cum vorba şi-o pazeşte –
Ca la orice primejdii va şti a le-ajuta:
Înca din înalţime, el le va da de ştire,
Cand asupra-le vulpea va face navalire.

Asta fagaduiala
Nu mai lasa-ndoiala;
Şi gainile proaste, ce doreau sa gaseasca
Pe cineva destoinic sa va sa le pazeasca,
S-apucara de lucru: azi, maine, se-ncercara,
Şi cu ciocuri, cu unghii, abia îl dezlegara.
Uliu-şi lua zborul. Dar se întoarse-ndata
Şi rapi o gaina, pe urma doua, trei,
Pe urma cate vrei.

„Ce paza este asta? striga una cu jale,
Vorba mariei tale
Era sa ne pazeşti,
Iar nu sa ne jertfeşti.”

– „O! eu ştiu foarte bine cuvantul ce v-am dat,
Şi ce fel m-am jurat.
Dar cand ma juram astfel, eram legat, supus,
Acum însa sunt slobod şi va vorbesc de sus”.

Eu, de-aş fi fost gaina, nu l-aş fi slobozit:
Dumnealor au facut-o şi vaz ca s-au cait.
Uliii sunt cinstiţi,
Cand sunt nenorociţi.