Toporul si padurea -

Minuni în vremea noastra nu vaz a se mai face,
Dar ca vorbea odata lemne şi dobitoace
Nu ramane-ndoiala; pentru ca de n-ar fi,
Nici nu s-ar povesti.

Şi caii lui Ahil, care proorocea,
Negreşit ca au fost, de vreme ce-l tragea.
Întamplarea ce ştiu şi voi s-o povestesc
Mi-a spus-o un batran pe care îl cinstesc
Şi care îmi zicea
Ca şi el o ştia
De la stramoşii lui,
Care stramoşi ai lui ziceau şi ei c-o ştiu
De la un alt stramoş, ce nu mai este viu
Şi pe-ai carui stramoşi, zau, nu pot sa vi-i spui.

Într-o padure veche, în ce loc nu ne pasa,
Un ţaran se dusese sa-şi ia lemne de casa.
Trebuie sa ştiţi, însa, şi pot sa dau dovada,
Ca pe vremea aceea toporul n-avea coada.

Astfel se încep toate: vremea desavarşaşte
Orice inventa omul şi orice duhul naşte.
Aşa ţaranul nostru numai cu fieru-n mana
Începu sa sluţeasca padurea cea batrana.

Tufani, palteni, ghindarii se îngrozira foarte:
„Trista veste, prieteni, sa ne gatim de moarte,
Începura sa zica, toporul e aproape!
În fundul unei sobe ţaranu-o sa ne-ngroape!”

– „E vreunul de-ai noştri cu ei sa le ajute?”
Zise un stejar mare, ce avea ani trei sute
Şi care era singur ceva mai la o parte.
„Nu.” – „Aşa fiţi în pace: asta data-avem parte;
Toporul şi ţaranul alt n-o sa izbuteasca,
Decat sa osteneasca.”

Stejaru-avu dreptate:
Dupa multa silinţa, cercari îndelungate,
Dand în dreapta şi-n stanga, cu puţina sporire,
Ţaranul se întoarse fara de izbutire.

Dar cand avu toporul o coada de lemn tare,
Puteţi judeca singuri ce trista întamplare.
Istoria aceasta, de-o fi adevarata,
Îmi pare ca arata
Ca în fiece ţara
Cele mai multe rele nu vin de pe afara,
Nu le aduc strainii, ci ni le face toate
Un pamantean de-ai nostri, o ruda sau un frate.