Sarlatanul si bolnavul -

La un neguţator mare
Carui vederea-i slabise
Fara nici o invitare
Un doctor vestit venise.

Cand zic vestit, se-nţelege ca nimeni nu-l cunoştea,
Însa avea atestate
Numai în aur legate,
Diplome ce-n academii luase, cum el zicea,
Prin ţari care niciodata
Nu au figurat pe harta,
Dar care cu buna seama el nici le-ar fi parasit,
De-ar fi mai avut acolo vreun bolnav de lecuit.

Bunul patimaş îl crede,
Doctorul vreme nu pierde,
Ci-l unge c-o alifie, apoi la ochi l-a legat,
Apoi dupa ce îi spune din partea lui Ipocrat
Ca are sa şaza astfel o saptamana deplin
Întinde mana… pe masa era un frumos rubin,
Inel de forma antica, vechi suvenir parintesc;
Doctorul îl ia, se duce, şi ca sa va povestesc
Mai pe scurt, el vine iara a doua ş-a treia zi,
Şi nencetat, totdeauna, la orice vizita noua
Lua cate unul-doua
Din lucrurile mai scumpe cate în casa gasi.

Cand se-mplini saptamna, pe bolnav îl dezlega:
„Uite-te, cum ţi se pare, şi cum vezi?” îl întreba.
„Cum vaz? raspunse bolnavul, împrejurul sau privind
Şi din averile sale nimica nemaivazand.

Cum vaz? nu ştiu, frate, atat numai pot sa zic
Ca din ce vedeam odata acum nu mai vaz nimic.”
Cunosc patrioţi politici, care-aşa exploatez
Simplitatea populara, şi ei singuri profitez.