Nebunia si amorul -

În nişte fabule un poet scrie
Ca Nebunia şi pruncu-Amor
Se jucau singuri pe o campie,
În primavara vieţii lor.

Ştiţi ca copiii cu înlesnire
Gasesc sujeturi de neunire;
Ei dar odata se galcevira
Pentru o floare ce întalnira.

Striga Amorul în gura mare;
Cealalta, însa, minut cumplit!
Îl izbi-ndata atat de tare,
Cat de lumina ea l-a lipsit.

Adanc copilul simţi durere,
Ramanand astfel fara vedere.
Trista lui muma jalba porneşte
L-al sau parinte, stapan ceresc:

Va razbunare, se tanguieşte;
Cu ea toţi zeii compatimesc.
Mars şi Apolon, mai c-osebire,
Arata mumei a lor mahnire.

S-aduna sfatul cel fara moarte
Şi hotarara în obştea lor
Ca Nebunia în veci sa poarte,
Sa carmuiasca pe orbu-Amor.

Aceasta dreapta, grea osandire.
Din ziua aceea lua-mplinire;
Din ziua aceea sunt împreuna,
Şi Nebunia-l ţine de mana.