Mustele si albina -

Doua muste sprintenele
În tari straine porneau,
Si pe albina cu ele
Cam astfeliu o îmbiau:
-Hai sa mergem, surioara!
Papagalii toti ne-au spus
Ca pe-acolo-i numai vara:
Soarele n-are apus.
Libertatea predomneste
În tot ce-i vietuitori
Si dreptatea nu scuteste
Nici de musti-ucigatori.
Iar aice… oh! ce soarta!
Sa traiesti în tara ta,
Aci vie, aci moarta,
Fara a te desfata.
Paiajinii pe la tara
În mreja ne potopesc;
Iar prin tîrguri, peste vara,

Ca pe dusmani ne gonesc.
Aparatori, rea hîrtie,
Toate s-au descoperit;
Vii se gusti din farfurie
Si pe loc te-ai otravit.
La mezelicuri capace
S-au raspîndit de ajuns;
Apoi raul ce ne face
Paharul cu miere uns!…”
-„Cale buna, musti, de-aice!
Le zise albina lor.
Eu ramîn, caci sunt ferice
Si în tara-mi voi sa mor.
Pamantenii, mic si mare,
Ai mei faguri toti iubesc;
Si pentru-a mea bunastare,
Vara, iarna, îngrijesc.
Iar voi, oriunde va-ti duce,
Daca si-n acele tari
Vreun bine nu-ti aduce,
Nu veti afla desfatari.”

Acel ce pentru-a lui tara
În fapta face folos,
Orice rau îl împresoara,
Nu o lasa bucuros;
Iar acel ce nu lucreazî
La edificiul comun
Singur se espatriaza,
Caci nimic nu face bun.