Lupul moralist -

V-am spus, cum mi se pare, de nu îţi fi uitat,
Ca lupul se-ntamplase s-ajunga împarat.
Dar fiindca v-am spus-o, voi înca sa va spui
Ceea ce s-a urmat sub stapanirea lui.

Auzind împaratul ca-n staturile sale
Fac napastuiri multe paroşii dregatori,
Ca pravila sta-n gheare, ca nu e deal sau vale
Unde sa nu vezi jertfe mai mulţi prigonitori1,
Porunci sa se stranga obşteasca adunare
Langa un copac mare;
Caci vrea pe unii-alţii sa îi cam dojeneasca,
Şi-n puţine cuvinte,
Sa le-aduca aminte
Datoriile lor.

Toţi se înfaţişara; şi-nalţimea lupeasca
Începu sa vorbeasca
C-un glas dojenitor:
„Domnilor de tot felul! Bune sunt astea toate?
Datoriile slujbei astfel le împliniţi?
Nu aveţi nici sfiala, nici frica de pacate,
Sa faceţi nedreptate şi sa napastuiţi?
Toate slujbele voastre ţara vi le plateşte:
Înca, pe la soroace,
Cate un dar va face.
Dar reaua naravire,
Ce o aveţi din fire,
Nu se tamaduieşte.
Vedeţi cu ce morţi grele
Se ispravesc din lume
Şi cum lasa rau nume
Acei care fac rele.
Gandiţi-va ca poate veţi da cuvant odata
La-nalta judecata.
Gandiţi-va la suflet, şi luaţi de la mine
Pilda a face bine.”

Ăst cuvant minunat,
Pe care domnul lup auz ca l-a-nvaţat,
Trecand pe langa sat,
La ziua unui sfant, cand preotul citea
Şi propovaduia,
Pe mulţi din dregatori sa planga i-a-ndemnat.

„E! ce aţi hotarat, jupani amploiaţi?
Oare-o sa va-ndreptaţi?”
Îi întreba atunci înalţimea-mblanita,
Ce purta o manta de oaie jupuita.
„Spuneţi, o sa schimbaţi purtarea-va cea proasta?”

– „Sa traiţi la mulţi ani, dobitocia-voastra,
Raspunse un vulpoi, în slujbe laudat;
Ne poate fi iertat,
Sa va-ntrebam smerit, de vreţi a ne-arata,
De unde-aţi cumparat postavul de manta?”
Cand mantaua domneasca este de piei de oaie,
Atunci judecatorii fiţi siguri ca despoaie.