Gastele -

Cu o prajina mare,
Taranu gînste de vînzare
Mîna la tîrg.
Si drept sa zic:
În cîrdul gînstelor, spre buna îndemnare,
Grabind la zi de tîrg, batea ades cam tare.
(Dar unde de cîstig sau paguba s-atinge,
Nu numai gînstele, si omenirea plînge.)
Eu nu vinovatasc taranu nicidecum;
Iar gînstele altfel aceasta judeca
Si, întîlnindu-se c-un trecator pe drum,
Asa striga:
-„A! Ce nacaz, ce osîndire!
Asupra gînstelor ce cruda prigonire!
Priveste, un taran cum bate joc cu noi;
De asta-noapte el ne mîna denapoi.
Lui, nataraului, nu-i trece nici prin minte,
Ca are datorie a ne arata cinste;
Caci noi ne tragem drept din neamul cel slavit,
Ce Capitolia din Rom” au izbavit!
Romanii, multamiti, au pus si sarbatoare,
Pentru asa a lor prea vrednica urmare.”
-„Si voi tot cu aceasta vreti
A lumii slava sa aveti?”
Au zis acel drumet.
-„Stramosii nostri…” -„Stiu,
Dar eu la vorba me sa viu:
Ce fapta vrednica voi ati facut în lume?”
-„Nimica, însa noi…”
-„Ca numai de fripture voi
Sînteti si bune.
Lasati dar pe stramosi în pace:
Cu fapta e cinstit acel care o face.
Aceasta fabula a lamuri se poate,
Dar gînsteîe sa nu se-ntarte.