Dreptatea leului -

Leul, de multa vreme, ridicase oştire,
Sa se bata cu riga ce se numea Pardos;
Caci era între danşii o veche prigonire,
Şi galcevire mare, pentru un mic folos.

Vrea, adica, sa ştie
Cui mai mult se cuvine
Sa ţie pentru sine
Un petic de campie
Şi un colţ de padure, de tot ne-nsemnator,
Ce desparţea ţinutul şi straturile lor.
Acum sange mult curse, şi multe luni trecura,
Far-a se putea şti
Cine va birui.
Elefantul nasos,
Şi bivolul pieptos,
Cu lupul coada-lunga
Multe izbanzi facura.

Fiecare tulpina era plina de sange.
Ici se vedea un taur jumatate mancat;
Langa el un tovaraş ce zbiara şi îl plange;
Colo, un porc salbatic fara doua picioare;

Şi mai la vale, vulpea se tavaleşte, moare,
Oftand dupa curcanii ce înca i-au scapat!
Iar mai vrednic de jale era viteazul urs,
De doua coarne groase în inima patruns.

Leul, vazand ca lupta nu se mai ispraveşte,
Trimise la maimuţa, vestita vrajitoare,
Ce spun ca ştia multe, şi ca proorocea
Întamplarile toate, dupa ce se trecea:

Trimise, zic, la dansa sa-i faca întrebare.
Cum poate sa ajunga sfarşitul ce doreşte.
Ea se puse pe ganduri, tuşi, apoi raspunse,
Rozand cu mulţumire darurile aduse:

„Ca sa poata-mparatul lesne sa biruiasca,
Trebuie sa jertfeasca
Pe acel ce în oaste e decat toţi mai tare,
Mai vestit în razboaie, mai vrednic şi mai mare.”

Auzind astea leul stranse a sa oştire:
„Lighioanelor! zise, viu sa va dau de ştire
Ca astazi din noi unul trebuie sa murim:
Aşa va proorocul. Ramane-acum sa ştim
Cine este mai tare.

Cat pentru mine unul, cum vreţi… dar mi se pare
Ca nu prea sunt puternic, caci patimesc de tuse.”
Vulpea era aproape: „Ce-are a face! raspunse,
Înalţimea ta eşti
Oricat de slab pofteşti.”

– „Dar şi puterea noastra
E îndestul de proasta”,
Strigara tigrii, urşii, şi cu un cuvant toate
Lighioanele-acelea ce erau mai colţate.

„Nu ramane-ndoiala”, le raspunse-mparatul.
Iepurele, sarmanul – crez ca-l tragea pacatul,
Sau pacate mai multe
De moşii lui facute –

Veni sa-şi dea parerea. Dar toţi, cat îl zarira,
Asupra-i navalira.
Ia vedeţi-l! strigara. Cu buna-ncredinţare
El este cel mai tare!

S-ascundea urecheatul, şi nu-i placea sa moara
Ca sa ne faca noua biruinţa uşoara!
Pe el, copii! Luaţi-l: el are sa-mplineasca
Ce ne-a zis proorocul din porunca cereasca!”

Cainii atunci sarira
Şi-n grab ţi-l jupuira.
Se afla vreo ţara, unde l-aşa-ntamplare
Sa se jertfeasca leul? Nici una, mi se pare.
Nu ştiu cum se urmeaza, nu pricep cum se poate,
Dar vaz ca cei puternici oriunde au dreptate.