Carele cu oale -

O tabara de care mergea la tîrg cu oale
A unui negutator.
El însusi cu-ngrijire le conducea în cale,
Sperînd de Mosi s-adune folos înseninator;
Dar trebuia sa treaca o renumita vale,
La care carausii-ndata ce-au sosit,
Asa s-au sfatuit:
Ca sa pogoare valea, pe rînd, încet, cu minte;
Iar carul dupe urma sa faca înainte,
Caci boii ce-1 purtau,
Deprinsi fiind si maturi, mai vrednici s-aratau;
Si în adevar, carul mergea încet, ca gîndul
Cel încercat de grije si framîntat de ani.
Dar o pereche de juncani
A caror venea rîndul,
Pe boii bine învatati
Îi criticau de moarte:
-„Uitati-va, boi laudati!
Vedeti -ziceau -neghiobii, un car nu stiu
sa poarte,
Ia uite la Botolan!
Se tîrîie ca broasca… Ia vezi alde Prian
În jug cum tot se lasa;
Ar vrea din el sa iasa.
O, Doamne! Si ce boi!
Cu ce renume mare!
Mai bine ar cara gunoi,
Sau ar sedea la braga, pe somn si pe mîncare…
Ia sa ne vada si pe noii…”
Cu-asa ocari, juncanii pornesc cu carul lor;
Dar greutatea îi apasa;
Ei se opreasca vor,
Si-n dreapta se cam lasa;
Apoi, de la o culme, la stînga-n loc cîrmesc,
O culca drept pe fuga, cit le lua piciorul.
Rastoarna oalele… si în rîpa se opresc.„
Încît negutatorul,
Cu mînile crucise, la hîrburi se uita
Si foarte greu ofta.

Eu nu stiu cum s-a întîmplat,
Tiu mult cu viitorul,
Caci de trecut m-am saturat
Si nu-i pastrez amoriul;
Dar vreau s-arat la unii noi,
Cum ei în timpuri grele
La altii vad numai noroi
Si numa fapte rele;
Iar cînd s-apuca singuri ei
De trebi, ca oameni grei,
Rastoarna carul drept de rîpa
Si tot înca mai tipa.