Bivolul si cotofana -

Pe spinarea unui bivol mare, negru, fioros,
Se plimba o coţofana
Cand în sus şi cand în jos.
Un caţel trecand pe-acolo s-a oprit mirat în loc:
– Ah, ce mare dobitoc!
Nu-l credeam aşa de prost
Sa ia-n spate pe oricine…
Ia stai, frate, ca e rost
Sa ma plimbe şi pe mine!

Cugetand aşa, se trage îndarat sa-şi faca vant,
Se piteşte la pamant
Şi de-odata – zdup! – îi sare
Bivolului în spinare…

Ce s-a întamplat pe urma nu e greu de-nchipuit.
Apucat cam fara veste, bivolul a tresarit,
Dar i-a fost destul o clipa sa se scuture, şi-apoi
Sa-l rastoarne,
Sa-l ia-n coarne
Şi cat colo sa-l arunce, ca pe-o zdreanţa în trifoi.

– Ce-ai gandit tu oare, javra? Au, crezut-ai ca sunt mort?
Coţofana, treaca-mearga, pe spinare o suport
Ca ma apara de muşte, de ţanţari şi de tauni
Şi de alte spurcaciuni…
Pe cand tu, potaie proasta, cam ce slujba poţi sa-mi faci?
Nu mi-ar fi ruşine mie de viţei şi de malaci,
Bivol mare şi puternic, gospodar cu greutate,
Sa te port degeaba-n spate?…